Economie

Leul s-a apreciat pe final de aprilie

Leul a avut în aprilie un parcurs agitat, influențat de politicile fiscale și salariale ale PSD dar și de cererea ridicată de titluri de stat româneșt sau de alegerile prezidențiale din Franța.

Leul s-a apreciat pe final de aprilie Leul s-a apreciat pe final de aprilie

Cursul euro a fluctuat între 4,5133 și 4,5501 lei, pentru ca luna să fie încheiată la 4,5333 lei, mai jos cu circa 1,8 bani față de sfârșitul lunii precedente.

Finalul lui aprilie a fost caracterizat de stabilizarea euro în jurul pragului de 4,53 lei, în condițiile în care investitorii s-au repliat iar intrările mari de valută din prima parte a lunii, atunci când străinii erau foarte interesați de achiziția de obligațiuni cu scadențe lungi, s-au redus semnificativ. În prima zi din mai, leul fluctua pe piețele internaționale între 4,536 și 4,54 lei.


Cum situația din Franța s-a calmat în mare măsură, prin intrarea în turul al doilea al prezidențialelor a lui Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, iar investitorii nu mai sunt speriați de un eventual Frexit, riscurile pentru leu vin mai mult din interior.

Este vorba de politica fiscală și salarială a PSD-ALDE, care are drept rezultat creșterea datoriei publice, implicit a deficitului bugetar cu riscul depășirii pragului de 3%, acceptat prin tratatele UE.


Această perspectivă a determinat agenţia de rating Moody's să schimbe perspectiva ratingului România de la Baa3 pozitiv la Baa3 stabil, ceea ce în opinia analiștilor reprezintă un semnal de alarmă.

Dolarul american a încheiat luna cu o medie de 4,1453 lei, minim care nu a mai fost atins din noiembrie trecut, astfel că a scăzut cu peste 11,6 bani față de sfârșitul lui martie. Deprecierea a survenit în ultima parte a lui aprilie, în contextul alegerilor din Franța.


La rândul ei, moneda elvețiană, considerată drept un "refugiu" pentru vremurile tulburi, a testat constant scăderea sub rezistența de la 1,065 franci/euro, dar a încheiat luna la aproape 1,09. Aceasta s-a reflectat și piața locală, unde aprilie s-a încheiat la 4,1837 lei, mai jos cu aproape 7,3 bani față finalul lui martie.

După primul tur ale alegerilor din Franța, euro s-a apreciat cu 2% în raport cu dolarul, urcând până aproape de 1,10, nivel care se înregistra în noiembrie, imediat după anunțul victoriei lui Donald Trump la prezidențialele americane.


Multe piețe europene au fost închise în prima zi de Mai, astfel că perechea fluctua pe bursele internaționale între 1,0857 și 1,0947 dolari.

Cu prima șansă în al doilea tur al prezidențialelor franceze, Macron, care este preferatul pieţelor, poate menține în cazul unei victorii duminica aceasta euro pe o pantă ascendentă, în condițiile în care Donald Trump se declară a fi adeptul unui dolar mai slab și a dobânzilor scăzute, care să impulsioneze economia americană.


Analiza cuprinde perioada 24 – 28 aprilie​

Radu Georgescu

Etichete: psd curs valutar leu
Ultimele Stiri
abonare newsletter