Economie
Bugetul pentru „Rabla” a fost SUPLIMENTAT
Bugetul Programului „Rabla” a fost suplimentat cu 25 milioane de lei, ceea ce înseamnă că încă aproximativ 4.000 de persoane fizice vor putea beneficia de prime de casare, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.
Bugetul pentru „Rabla” a fost SUPLIMENTATCumulând bugetul iniţial al programului cu această suplimentare, se estimează că Programul „Rabla” destinat persoanelor fizice va avea aproximativ 25.000 de beneficiari, până la sfârşitul anului.
„Aceste modificări au venit ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea românilor şi interesul foarte mare manifestat pentru acest Program ce se află deja la a XIII-a ediţie. Scopul suplimentării este acela ca numărul de maşini care nu poluează să crească, iar prin reînnoirea parcului auto naţional, se are în vedere, în primul rând, siguranţa cetăţenilor pe drumurile publice, dar şi reducerea efectelor poluării asupra sănătăţii populaţiei”, a subliniat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Conform sursei citate, sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare din partea persoanelor juridice în cadrul Programului „Rabla” va fi prelungită până la data de 30 noiembrie, având în vedere faptul că autorităţile şi instituţiile publice dispun de sumele necesare doar după aprobarea rectificărilor bugetare şi că acestea sunt condiţionate de îndeplinirea procedurilor de achiziţie pentru a accesa finanţarea.
În ceea ce priveşte Programul „Rabla Plus”, în anul 2017 s-a înregistrat o creştere semnificativă a interesului acordat achiziţionării de autovehicule electrice, în mare parte urmare a măsurilor de creştere a subvenţiei acordate din Fondul pentru mediu, precizează sursa citată.
„Pentru a fi cât mai accesibil, au fost demarate modificări ale Programului „Rabla Plus”, prin includerea unei noi categorii de autoturisme, de la 1 ianuarie 2018, şi anume cvadriciclurile electrice, introducându-se, în acelaşi timp, şi un procent maxim de finanţare de 50% din preţul de achiziţie a autovehiculelor electrice, ţinând cont de valoarea ecotichetului – de aproximativ 10.000 euro – raportată la preţurile scăzute ale noilor categorii de autovehicule eligibile”, menţionează Ministerul Mediului.
O altă modificare la Programul „Rabla Plus” este eliminarea termenului de 31 decembrie până la care pot fi emise facturile de achiziţie a autovehiculelor electrice noi, ţinând cont de perioadele mari de timp necesare producătorilor pentru livrarea autovehiculelor respective. În acest context, facturile vor fi emise în termenul de 120 de zile de valabilitate a notelor de înscriere a persoanelor fizice şi juridice, fără a mai fi condiţionată livrarea autovehiculelor până la sfârşitul anului fiscal.
Totodată, s-a considerat necesară introducerea unui termen de maximum 60 de zile de la acceptare, de către Administraţia Fondului pentru Mediu, a dosarelor depuse de persoanele juridice, în care acestea trebuie să se înscrie la producătorii validaţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de achiziţie a autovehiculele electrice noi.