Economie
FMI: Taxele mai mari pentru bogaţi vor reduce inegalitatea fără să afecteze creşterea economică
Taxele mai ridicate aplicate celor mai mari venituri ar ajuta la reducerea inegalităţii între bogaţi şi săraci, fără să aibă un efect advers asupra creşterii economice, potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de The Guardian.
FMI: Taxele mai mari pentru bogaţi vor reduce inegalitatea fără să afecteze creşterea economicăAstfel, FMI a contrazis argumentul potrivit căruia creşterea economică ar avea de suferit dacă guvernele din ţările dezvoltate din Occident îi obligă pe cei mai bogaţi 1% să plătească mai multe taxe.
Teoria taxelor sugerează că ar trebui să existe taxe semnificativ mai mari pentru cei cu venituri mai mari, dar argumentul împotriva acestei iniţiative este că impactul pe care l-ar avea asupra celor bogaţi ar afecta economia, notează publicaţia citată.
FMI transmite, însă, că rezultatele empirice nu susţin acest argument. Ar putea fi, de asemenea, luate în considerare, diferite tipuri de taxe impuse averilor, a adăugat instituţia.
Raportul FMI nu menţionează o ţară şi nu specifică la ce nivel guvernul ar trebui să stabilească o rată mai mare a taxelor pentru cei 1% care au cele mai mari câştiguri. În schimb, FMI susţine că taxele mai mari pentru cei bogaţi sunt necesare pentru a opri creşterea inegalităţii dintre venituri.
Potrivit instituţiei, majoritatea economiilor avansate din Occident au experimentat o creştere considerabilă a inegalităţii veniturilor în ultimii 30 de ani, generată, în principal de creşterea veniturilor a 1% din populaţie.