Economie

A fost desemnat câştigatorul pentru realizarea lotului de autostradă Târgu Mureş-Ungheni

CNAIR: Strabag, compania câștigătoare pentru realizarea lotului de autostradă Târgu Mureș-Ungheni, în valoare de 192 milioane lei.

Compania Strabag a câștigat licitația pentru realizarea lotului Târgu Mureș - Ungheni de pe autostrada Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea, valoarea contractului fiind de 192 milioane lei fără TVA, informează miercuri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"A fost desemnat câștigătorul pentru realizarea Autostrăzii Brașov — Târgu Mureș — Cluj — Oradea, Lotul 1: Târgu Mureș — Ungheni și Drum de legătură — relicitare, având ca obiect execuția lucrărilor pentru realizarea tronsonului de autostradă: Lotul 1 — Târgu Mureș — Ungheni, drum de legătură cu o lungime de 9,2 kilometri", se arată într-un comunicat al CNAIR, remis miercuri.


Perioada de execuție a lucrărilor este de 18 luni, iar perioada de garanție de 108 luni.  

Semnarea contractului va fi posibilă după îndeplinirea termenelor legale privind formularea notificărilor prealabile și a contestațiilor și soluționării acestora.


Strabag, împreună cu Straco, lucrează şi pe tronsonul adiacent de 10 km dintre Ungheni şi Ogra.

Lotul Târgu Mureş - Ungheni şi drumul de legătură a fost prima dată scos la licitaţie în iulie 2014, iar contractul a fost semnat în martie 2015 cu Asocierea Lemacons - Vega 93 - Aracada Company.


Lucrările nu au debutat niciodată, autorităţile încurcându-se cu plata avansurilor şi în diverse etape birocratice.

În aprilie 2016 contractul a fost reziliat la solicitarea constructorului pentru că trecuseră deja 12 luni de la semnarea contractului şi ordinul de începere a lucrărilor nu fusese dat.


Abia în octombrie 2016 s-a reluat licitaţia.

Ultimele Stiri
abonare newsletter