Economie

Euro pregătește viitoarele creșteri

în perioada analizată raportul euro/leu a avut un parcurs liniștit, în condițiile în care vânzările de valută au crescut, companiile profitând de cursul mai ridicat pentru a obține banii necesari pentru a putea plăți taxele și impozitele la bugetul de stat sau bonusurile de final de an pentru angajați.

Cursul euro a fluctuat între 4,6327 și 4,6362 lei, la sfârșitul intervalului media fiind stabilită la 4,6346 lei, într-o ședință în care transferurile s-au efectuat într-un culoar foarte îngust, 4,63 – 4,635 lei.

Volatilitatea dolarului american a fost mai mare, media fluctuând între 3,9185 și 3,9431 lei, la finalul perioadei cursul fiind stabilit la 3,9285 lei, când cotațiile s-au mișcat între 3,924 și 3,939 lei.


Moneda elvețiană s-a mișcat pe piețele internaționale între 1,163 și 1,17 franci/euro, iar cursul a avut un minim de 3,9629 și un maxim de 3,9757 lei, perioada fiind încheiată la 3,9729 lei.

Odată depășit pragul de 2%, tendința de creștere a indicilor ROBOR a încetinit, existând chiar semne timide de scădere. La finalul perioadei indicele la trei luni se situa la 2,11%, nivel mai mult decât dublu comparativ cu începutul lui septembrie. De altfel, acest indicator este acela care a dat frisoane românilor care au ales creditarea în lei, în funcție de el fiind stabilită valoarea ratelor lunare.


Indicele la șase luni se situa la 2,30%, cel la nouă luni la 2,32% iar cel la 12 luni la 2,35%.

Scurtul interludiu de calm s-ar putea modifica în următoarele săptămâni, având în vedere majorarea prețurilor din ultimele luni. INS a anunțat o creștere a inflaţiei anuale în noiembrie de 3,23%, cel mai înalt nivel din august 2013, după ce în octombrie majorarea a fost de 2,63%.


Această evoluție va crea presiune atât în piața monetară cât și în cea valutară, ceea ce echivalează cu o creştere a dobânzilor și cu deprecierea leului, pe fondul adâncirii deficitelor comercial şi de cont curent.

Perechea euro/dolar a fluctuat pe piețele internaționale între 1,1730 și 1,1848 dolari. La finalul perioadei cotațiile au fost de 1,1749 – 1,1812 cu închiderea pe bursele americane la 1,1749 dolari.


Majorarea de către Rezerva Federală americană a dobânzii sale de politică monetară la 1,25 – 1,50%, a treia din acest an, nu a influențat parcursul dolarului, această măsură fiind deja prinsă în curs de piețe. Oficialii Fed au anunţat că iau în calcul trei majorări de dobânzi pentru anul viitor.

Dolarul a început să se consolideze în ultimele zile beneficiind de votarea de către cele două camere ale Congresului SUA a reformei fiscale inițiate de Donald Trump.


Analiza cuprinde perioada 11 – 15 decembrie​

Etichete: crestere leu euro
abonare newsletter