Economie

Management „eficient”? După falimentul Cluj Arena şi insolvenţa Clujana, o nouă societate din subordinea Consiliului Judeţean se îndreaptă spre colaps

Drumuri şi Poduri Judeţene pare că va fi următoarea societate din subordinea Consiliului Judeţean Cluj care va intra în insolvenţă, dintr-o listă lungă de societăţii şi regii care au intrat deja în faliment. Amintim aici falimentul societăţii Cluj Arena SA, insolvenţa Clujana, cel mai mare producător de încălţăminte din România şi colapsul societăţii de Pază şi Protecţie SRL.

În şedinţa de Consiliu Judeţean de miercuri, consilierul judeţean Laura Chiorean (PSD) a propus insolvenţa societăţii Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA. Soluţia insolvenţei pare a fi şi pe placul preşedintelului Consiliului Judeţean Alin Tişe.

“Din punctul meu de vedere nu facem altceva decât să creştem datoriile pe care le acumulează această societate, organele de conducere de acolo au dat dovada lipsei de competenţă în ceea ce priveşte gestionarea acestei situaţii. Din punctul meu de vedere ar trebui să stopăm penalităţile acestea care se adună şi astfel că această procedură ar fi benefică (n.red. insolvenţa), bineînţeles găsit un plan de reorganizare, găsit un administrator care să fie capabil să redreseze această societate”, a precizat consilierul judeţean Laura Chiorean (PSD).


“Într-adevăr, situaţia financiară este delicată ca să nu spun altel. Consiliul Judeţean, în calitate de acţionar majoritar şi responsabil de activitatea de acolo trebuie să găsească soluţii de revigorare. Şi eu susţin că una din soluţiile, dacă nu poate cea mai bună, ar fi această procedură de insolvenţă cu reorganizare pentru a evita eventualul faliment. Eu cred că ar trebui să existe o analiză mai amănunţită până la votarea bugetului pentru a putea să vedem ce variante alternative ar putea exista. Calea de urmat este această procedură de insolvenţă cu reorganizare. Şi eu cred, ca jurist şi după cifre, că această soluţie ar fi cea mai bună. Noi putem să recomandăm Consiliului de Administraţie de acolo să analizeze în două săptămâni situaţia ca noi să avem un proiect de hotărâre”, a replicat Tişe.

Chiorean a mai spus că la Societatea Drumuri şi Poduri penalităţile cresc de la o zi la alta.


“Din punctul meu de vedere analizăm situaţia financiară de la sfârşitul anului trecut şi eu am urmărit cu atenţie activitatea. Asta ar fi singura soluţie. Penalităţile cresc de la o zi la alta, nu văd altă posibilitate decât deschiderea acestei proceduri de insolvenţă. Le-ar fi favorabilă şi domniilor lor din punct de vedere al penalităţiilor şi pe de altă parte, consider că un plan de reorganizare pe care să îl propună nişte persoane autorizate, cu expertiză în acest domeniu ar fi benefică pentru societate. E început de an, haideţi să avem o altă abordare şi acolo unde lucrurile nu merg bine să găsim împreună soluţii”, a mai spus consilierul judeţean.

Tişe a precizat că este nevoie de o hotărâre a Consiliului de Administraţie de la această societate.


“Procedura e ca cei din CA să analizeze propunerile, să facem un proiect şi să venim în faţa dumneavoastră cu o decizie concretă. CA să ne dea un punct de vedere cu privire la modul de reorganizare a societăţii şi noi să avem o hotărâre de CA”, a mai spus Tişe.

Chiorean spune că deschiderea procedurii de insolvenţă nu înseamnă radierea societăţii sau un afront adus actualului director.


“Am adus în discuţie această problemă privind deschiderea procedurii generale a insolvenţei, am subliniat că e oportun un plan de reorganizare pe trei ani, nicidecum radierea societăţii. Nu am făcut referire la actualul director Călin Platon, ci la toate organele de conducere succesive care nu au găsit în toţi aceşti ani soluţii. Datoriile cresc de la an la an, de la lună la lună. Nu este un afront adus organelor de conducere sau o încercare de a lichida societatea”, a spus Chiorean.

„Propunerea de insolvenţă este o propunere venită din partea dumneavoastră personal sau a grupului PSD?”


“Este o propunere venită din partea mea”, a replicat Chiorean.

“Sper că dumneavoastră nu sunteţi influenţată de cererea de intrare în insolvenţă a societăţii TelDrum când veniţi cu propunerea asta?”, a comentat şi consilierul judeţean Dorel Secară (PNL).

Directorul societăţii Drumuri şi Poduri Judeţene SA Călin Platon a recunoscut că “situaţia este destul de gravă”.

„Nu pot eu să decid un astfel de lucru. Propunerea de insolvenţă poate că mi se pare deocamdată devreme fără să facem o analiză mai adâncă. Noi am făcut, împreună cu Consiliul de Administraţie, un plan de administrare pe o perioadă de 4 ani în care am arătat care măsuri ar trebui luate de îndată, unele, altele pe termen mediu pentru redresarea societăţii. Sigur că situaţia datoriilor societăţii trebuie să aveţi în vedere că aceste datorii sunt şi pe termen lung sau pe termen mediu. Nu sunt datorii scadente. Până la acest moment, către bugetul de stat nu avem datorii neplătite, nu avem restanţe la contractele de achiziţii în ceea ce priveşte investiţiile pe care le-a făcut societatea în ultimii trei ani de zile. Sigur, sunt datorii către furnizori în valoare destul de mare. Găsesc potrivită această dorinţă a dumneavoastră, o analiză, a situaţiei societăţii şi a paşilor care trebuie făcuţi. Situaţia, într-adevăr, este destul de gravă”, a spus Platon.

Societatea „Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj” SA este o societate comercială autonomă. DPJ Cluj este o societate cu capital public (CJ deţine 100% din acţiuni) motiv pentru care funcţionează pe baza unui buget de venituri şi cheltuieli aprobat de către Consiliul Judeţean Cluj. Veniturile realizate de DPJ Cluj sunt generate de contracte de execuţie lucrări şi servicii de infrastructură rutieră atât în judeţul Cluj, cât şi în judeţele limitrofe, contracte câştigate pe bază de licitaţii publice sau selecţie de oferte, funcţionând ca un jucător liber pe piaţa lucrărilor de infrastructură rutieră în concurenţă directă cu alţi jucători publici sau privaţi.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter