Economie

ANALIZĂ. Euro a trecut în piață de 4,67 lei

Tensiunile existente la nivelul economiei mondiale, unde se pregătește un „război comercial", după ce Administrația americană a decis majorarea taxelor la importurile de oţel şi aluminiu, au provocat amplificarea aversiunii față de risc.

Cursul euro a crescut, de la 4,6607 la 4,6646 lei. La finalul intervalului cotațiile au urcat, după două luni, peste 4,67 lei, maximul fiind de 4,673 lei. Transferurile de la închiderea pieței se realizau la 4,667 – 4,67 lei.

Media dolarului a fluctuat între 3,7691 și 3,7864 lei, cursul de la sfârșitul perioadei fiind stabilit la 3,7833 lei, când cotațiile din piață s-au mișcat între 3,78 și 3,805 lei.


Evoluția monedei elvețiene a fost stabilă, ea fluctuând între 1,168 și 1,172 franci/euro. Media a atins un minim de 3,9860, la finalul intervalului, și un maxim de 3,9890 lei.

Menținerea aversiunii față de risc va contribui la deprecierea leului, cursul euro urmând să depășească maximul istoric de 4,6679 lei, atins în 23 ianuarie. Majoritatea analiștilor anticipează atingerea pragului de 4,7 lei, existând chiar și prognoze care văd euro apropiindu-se de 4,8 lei.


Factorilor externi li se vor adăuga cei interni. Politicile salariale dezechilibrate, prin majorarea remunerațiilor bugetare la valori care le depășesc pe cele din mediul privat, vor stimula consumul dar și inflația, deficitele de cont curent și comerciale.

Pentru a acoperi golurile, guvernul va recurge la noi majorări ale taxelor și impozitelor, ceea ce va reduce intrările de capital străin cu scop investițional.


Lichiditatea ridicată din piața monetară a stabilizat nivelul dobânzilor interbancare. Astfel, indicele ROBOR la trei luni a stagnat la 2,03%, la fel ca și cel la șase luni care s-a oprit la 2,36%. Indicele la nouă luni s-a oprit la 2,39% iar cel la 12 luni la 2,50%.

Este posibil ca indicii să revină pe creștere dacă la începutul lui aprilie BNR va decide să majoreze dobânda sa de politică monetară la 2,50%, în condițiile în care inflația va continua să se apropie de 5%.


Perechea euro/dolar a urcat la jumătatea perioadei la 1,2412 dolari, dar a coborât la 1,2260 – 1,2336 dolari, la finalul ei, când piețele americane s-au închis la 1,2290.

Avansul luat de dolar s-a conturat după anunțul privind creșterea în februarie a producției industriale din SUA cât și îmbunătățirea în martie a moralului la nivelul gospodăriilor americane.


Înmulțirea restricțiilor impuse tranzacțiilor cu criptomonede, pentru a le ține sub control, a dus la scăderea valorii acestora.

Indicele compozit al bitcoin, calculat de Bloomberg, a fost stabilit vineri seară la 8,513,90 dolari, după scăderea la jumătatea intervalului la 7.666,34 dolari.

Analiza cuprinde perioada 12 – 16 martie 2018.

Radu Georgescu

abonare newsletter