Economie

Creşte ROBOR la şase şi nouă luni

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a rămas stabil, miercuri, la 2,09%, dar indicii la şase şi nouă luni au crescut uşor, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a crescut la 2,42%, de la 2,41%.

Indicele ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii platită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut la 2,48%, de la 2,47% marţi.


Indicele ROBOR la 12 luni s-a menţinut la 2,52%.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care bancile românesti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotatiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Etichete: bnr robor
abonare newsletter