Economie

Euro la minimul ultimelor trei luni

Efectele deciziei BNR de majorare a dobânzii-cheie, de la 2,25 la 2,50%, și-au făcut și ieri simțită prezența, cursul euro coborând la minimul ultimelor trei luni iar in

Cursul euro a scăzut de la 4,6454 la 4,6397 lei, evoluția fiind facilitată și de reducerea aversiunii față de risc, care a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze. După o deschidere la 4,644 lei, transferurile s-au realizat între 4,636 și 4,645 lei, ceea ce ar putea oferi leului posibilitatea de a se aprecia și în următoarele zile.

Cu toate acestea un grup de analiști chestionați de agenția Reuters consideră că instabilitatea provocată de creșterea dobânzilor de către Fed, evoluție însoțită de aprecierea dolarului vor provoca deprecierea leul și a dinarului sârbesc, care vor pierde în următoarele 12 luni din valoarea lor 0,9%, respectiv 1,3%. În schimb, în cazul celorlalte monede din regiune efectul nu va fi de lungă durată


Cursul dolarului american a coborât de la 3,9170 la 3,9065 lei iar cea elvețiană de la 3,9057 la 3,8942 lei.

În piața monetară creșterea indicilor ROBOR s-a temperat. Cel la trei luni a urcat la 2,75%, cel la șase luni la 2,88%, în timp ce indicii la nouă și 12 luni au crescut la 2,92%, respectiv la 2,97%.


Monedele din regiune se apreciau față de euro, cea poloneză la 4,242 – 4,267 zloți iar cea maghiară la 314 – 315,7 forinți.

Apropierea Sărbătorii de Rusalii în lumea catolică și protestantă a temperat evoluția apreciativă a monedei americane. Investitorii au fost influențați și de încetinirea ritmului de creștere a prețurilor industriale din SUA, cu doar 0,1% față de o prognoză de 0,2%, ceea ce a făcut ca perechea euro/dolar să urce la 1,1834 – 1,1930 dolari.


Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a urcat de la 9.248,19 dolari, miercuri seară, la 9.324,30 dolari, ieri dimineață.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00


Etichete: robor euro
abonare newsletter