Economie

Euro crește la maximul ultimelor cinci luni

Ieșirile de valută, care se îndreaptă către plasamentele în dolari, ușoara amplificare a aversiunii față de risc dar și tensiunile politice locale, care ar putea culmina suspendarea președintelui Iohannis, au provocat deprecierea leului comparativ cu principalele valute.

Cursul monedei unice a crescut de la 4,6618 la 4,6662 lei, o medie mai ridicată de 4,6665 lei fiind înregistată în 25 ianuarie. Transferurile s-au realizat în culoarul 4,663 – 4,673 lei, cele de la ora 14:00 plasându-se în jurul valorii de 4,666 lei.

Media monedei americane a urcat de la 4,0162 la 4,0240 lei, cotațiile ei fluctuând pe piața locală între 4,015 și 4,033 lei, după ce la sfârșitul săptămânii trecute a fost atins un vârf de 4,042 lei.


Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,154 și 1,157 franci/euro iar media ei a urcat de la 4,0290 la 4,0360 lei.

Menținerea inflației pe o pantă ascendentă, care va obliga BNR să opereze noi majorări ale dobânzii sale de politică monetară, a condus la o nouă creștere a indicilor ROBOR. Cel la trei luni a urcat ieri la 2,92%, maxim care nu mai fost atins de jumătatea lui octombrie 2014.


Indicele ROBOR la șase luni a crescut la 3,03%, cel la nouă luni la 3,08% iar cel la 12 luni a urcat la 3,13%.

În regiune, moneda poloneză scădea față de euro la 4,279 – 4,293 zloți iar cea maghiară fluctua între 322,4 și 323,2 forinți.


Perechea euro/dolar, care a scăzut la sfârșitul săptămânii trecute până la 1,1543 dolari, cea mai redusă valoare începând cu iulie 2017, se tranzacționa între 1,1563 și 1,1622 dolari.

Evoluția euro va fi influențată în perioada următoare de războaiele comerciale declanșate de SUA dar și de o posibilă destrămare a coaliției care formează guvernul Germaniei, datorită tensiunilor între parteneri în ceea ce privește problemă refugiaților din Orientul Mijlociu.


Indicele compozit calculat de Bloomberg a scăzut de la 6.497,97 dolari, vineri seară, la 6.466,66 dolari, ieri la prânz.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu Georgescu