Economie

ANALIZĂ. Buzunarele celor cu rate au luat foc!

Perspectiva ca BNR să majoreze astăzi dobânda sa de politică monetară cât și creșterea de patru ori a indicilor ROBOR și ROBID au asigurat suportul necesar leului care s-a apreciat față de principalele valute.

Indicii ROBOR nu și-au oprit creșterea în condițiile în care inflația nu dă semne că s-ar tempera. Pentru a tempera inflamarea prețurilor BNR va decide astăzi, probabil, majorarea dobânzii sale cheie de la 2,5 la 2,75%, existând perspectivele ca până la sfârșitul anului aceasta să atingă un nivel de 3,5%.

Indicele ROBOR la trei luni, , care afectează direct nivelul ratelor la creditele de nevoi personale, a crescut ieri la 3.27%, maxim al ultimilor cinci ani, după ce în iunie trecut valoarea sa era de 0.87%!


Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a atins maximul ultimilor patru ani de 3.29%, la fel ca și cei la nouă și 12 luni, care au urcat la 3.33%, respectiv la 3.37%.

La rândul lor, indicii ROBID, care indică nivelul mediu al dobânzilor cu care operează băncile la sumele atrase, au crescut. Indicele la trei luni a urcat la 2,94%.


Creșterea dobânzilor a înmulțit intrările de capitaluri speculative care sunt în căutarea obținerii unor randamente cât mai ridicate. Aceasta a făcut ca media euro să scadă de la 4,6610 la 4,6554 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,654 și 4,662 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurulrpagului de 4,66 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,0043 la 3,9909 lei iar cel al francului elvețian de la 4,0324 la 4,0232 lei.


În regiune, moneda poloneză a continuat să se deprecieze față de euro, atingând valori de 4,393 – 4,412 zloți. După ce a atins acum două zile un vârf de 330,7 forinți, moneda maghiară fluctua ieri între 327,4 și 330,5 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,1621 și 1,1673 dolari, evoluția fiind influențată de anunțarea unui acord între creștin-democrații și social-democrații care formează guvernul german, în privința emigrației.


Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a urcat ieri la prânz la 6.630,85 față de 6.620,01 dolari, luni seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu Georgescu

Etichete: bnr rate bancare robor
Ultimele Stiri
abonare newsletter