Economie
SDEE Transilvania Nord - câștigătoare a Trofeului Electricianului 2018
Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord (SDEE Transilvania Nord), parte a Grupului Electrica, a câştigat Trofeul Electricianului 2018 - categoria mentenanţă.
În cadrul ediţiei din acest an a Trofeului Electricianului, cel mai important concurs profesional din domeniul energiei, la categoria distribuţie energie electrică, trofeul a revenit companiei E-distribuţie.
Ajunsă la cea de-a 39-a ediţie, competiţia s-a desfăşurat în această săptămână, la Oradea. În cadrul fazei naţionale, au concurat cei mai buni 111 electricieni din toate companiile de distribuţie a energiei electrice, precum şi din cele de întreţinere şi servicii energetice. Ediţia de anul acesta a fost organizată de SDEE Transilvania Nord, iar tematica a abordat, ca de fiecare dată, o paletă largă de probleme specifice activităţii, inclusiv simulări ale unor situaţii de avarie.
Trofeul Electricianului a fost iniţiat de compania Electrica în anul 1977 şi se înscrie în seria de evenimente dedicate Zilei Energeticianului (20 iulie).
În ultimele patru decenii, competiţia a trezit interesul şi implicarea unui număr tot mai mare de profesionişti, etapa naţională oferind ocazia celor mai valoroşi electricieni să-şi demonstreze abilităţile.
Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord (SDEE Transilvania Nord), parte a Grupului Electrica, este operatorul de distribuție a energiei electrice care deservește zona de Nord-Vest a Transilvaniei. Compania își desfășoară activitatea în județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Bihor, Sălaj și Cluj, având o arie de operare de aproximativ 34.160 kilometri pătrați.
Cu o tradiție de 120 de ani, SDEE Transilvania Nord oferă servicii pentru aproximativ 1.2 milioane de consumatori, prin intermediul unei rețele de distribuție cu o lungime de peste 43.500 kilometri și a unei echipe de peste 2.240 de angajați.