Economie

Euro a scăzut la 4,63 lei

Leul a avut una dintre cele mai bune săptămâni din acest an, în care a profitat de creșterea ofertei de valută din partea companiilor și a caselor de schimb, dar și reducerea semnificativă a aversiunii față de risc.

Evoluția pozitivă si-ar putea modifica direcția în condițiile în care, conform Eurostat, România a înregistrat în luna mai o rată anuală a inflaţiei de 4,6%, faţă de o medie de 2% în UE.

De altfel, BNR și-a majorat în mai prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018 de la 3,5% la 3,6%, ca efect al politicilor fiscale și salariale ale PSD.


La rândul ei, Comisia Națională de Prognoză estima în ultimul său raport, publicat luna aceasta, un nivel mediu anual al inflaţiei de 3,5% în 2018, respectiv de 2,8% în 2019 și 2,5% în 2020.

Euro a început perioada analizată cu un curs de 4,6512, la jumătatea ei fiind atins minimul ultimelor două luni de 3,6282 lei. La sfârșitul intervalului, media a fost stabilită la 4,6315 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,621 – 4,636 lei, cu închiderea la 4,626 lei.


Cursul dolarului american a scăzut de la 3,9767 la 3,9502 lei, dar a crescut la finalul intervalului la 3,9844 lei, când cotațiile au fluctuat între 3,964 și 3,987 lei.

Moneda elvețiană s-a tranzacționat pe piețele internaționale în culoarul 1,157 – 1,164 franci/euro, iar media ei scăzut de la 4,0078 la 3,9739 lei, perioada fiind încheiată la 3,9953 lei.


Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele de nevoi personale, a încheiat perioada la 3,45%, cel mai ridicat nivel începând cu februarie 2014, după ce în urmă cu un an se situa la 0,87%.

Indicele la șase luni, utilizat în cazul creditelor ipotecare, a încheiat perioada la 3,51%, în scădere față de ziua precedentă când se situa la 3,52%, valoare care se mai înregistra în martie 2014.


Indicele ROBOR la nouă luni a stagnat la 3,55% iar cel la 12 luni la 3,62%.

Perechea euro/dolar a crescut la debutul perioadei la 1,1750 dolari, la finalul ei fiind atins un minim de 1,1621 dolari, piețele americane închizându-se la 1,1745 dolari.


Aprecierea monedei americane a survenit după publicare datelor privind evoluția economiei din SUA din trimestrul al doilea, cel mai rapid avans din ultimii patru ani . PIB-ul american a crescut cu 4,1%, ceea ce l-a făcut pe preşedintele american sa exclame „gândiţi-vă că suntem aici doar de un an și jumătate!".

Motorul creșterii economice a fost, ca și în România, majorarea consumului, care s-a accelerat după ce Donald Trump a promulgat reforma fiscală.

Este de așteptat ca Rezerva Federală americană să majoreze de încă două ori dobânda sa de politică monetară, după alte două creșteri efectuate în acest an, în martie și iunie.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg valora la sfârșitul intervalului 8.268,81 dolari, mai sus cu circa 2.00 de dolari comparativ cu începutul lunii acesteia.

Analiza cuprinde perioada 23 – 27 iulie

Etichete: lei eurostat euro
Ultimele Stiri
abonare newsletter