Economie

ANALIZĂ. Euro stagnează la 4,639

Leul a avut o evoluție calmă față de euro, în timp ce indicii ROBOR nu au cunoscut modificări.

Cursul euro a scăzut insesizabil, de la 4,6393 la 4,6391 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat într-un culoar mai larg, 4,635 – 4,647 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 fluctuau în jurul valorii de 4,638 lei.

Media dolarului american a coborât de la 4,0011 la 3,9930 lei, cotațiile din piață fluctuând între 3,982 și 4,0 lei.


Moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,126 – 1,129 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la la 4,1116 la 4,1165 lei.

După câteva zile de scădere, valoarea indicilor ROBOR s-a stabilizat, în condițiile în care nivelul lichidității s-a reglat în piața monetară, după șirul de operațiuni de tip repo prin care BNR a injectat circa 22 miliarde lei.


Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,10%, cel mai scăzut nivel începând cu luna iunie iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,37%. Și indicii pe termen mediu au stagnat, cel la nouă luni la 3,45%, iar cel la 12 luni la 3,50%, valori identice cu cele de la sfârșitul săptămânii trecute.

În regiune, moneda poloneză se tranzacționa față de euro între 4,306 și 4,319 zloți, iar cea maghiară între 324,6 și 325,8 forinți.


Pentru a stopa deprecierea puternică a lirei, care de la începutul anului a pierdut circa 40% față de dolar, Banca Turciei a decis majorarea dobânzii sale de politică monetară de la 17,75 la 24%, anunțând, totodată, că există posibilitatea unor noi majorări dacă situația o va cere.

Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,1609 și 1,1667 dolari, în ciuda faptului că BCE și-a modificat negativ previziunile referitoare la creșterea PIB din zona euro, atât pentru anul acesta, la 2%, cât și pentru cel viitor, la 1,8%.


Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg era stabilit ieri la prânz la 6.423,64 dolari, în creștere față de acum două zile.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu Georgescu

Etichete: curs valutar robor euro
abonare newsletter