Economie
Piața valutară nu a reacționat la noua criză politică
Noua criză politică declanșată de președintele Iohannis, care a refuzat două nominalizări pentru cabinetul Dăncilă II nu a avut efecte vizibile asupra pieței valutare.
Însă, marți noapte s-a forțat pe piețele internaționale deprecierea leului, cotația euro urcând la 3,679 lei. Deschiderea pieței locale a fost calmă, tranzacțiile realizându-se într-un culoar foarte îngust, 4,665 – 4,668 lei, astfel că media a urcat de la 4,6650 la 4,6662 lei. Cotația de la ora 14:00se plasa în jurul valorii de 4,6667 lei.
Media dolarului american a scăzut de la 4,0855 la 4,0794 lei, iar cotațiile din piață fluctuau între 4,068 și 4,086 lei.
Moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,134 – 1,138 franci/euro, iar cursul ei a crescut de la 4,0980 la 4,1096 lei.
Indicii ROBOR au continuat să crească, după ce BNR a renunțat acum două zile să împrumute băncile comerciale care un un deficit de lei
Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,23 la 3,24%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,44 la 3,45%.
Dacă indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat la 3,53%, cel la 12 luni a revenit la 3,59 după creșterea de luni la 3,60%.
În regiune, moneda poloneză continbua să se deprecieze față de cea europeană, la 4,32 – 4,338 zloți, însă cea maghiară se întărstagna ea la 321,1 – 321,8 forinți.
Perechea euro/dolar se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,1428 și 1,1472 dolari, valori în creștere față cele de luni.
Bitcoin a continuat să scadă accelerat, indicele său compozit calculat de Bloomberg alunecând ieri la prânz la 4.391,95 dolari., minim care se înregistra în octombrie 2017. Reamintim că în urmă cu o săptămână valoare criptomedei se plasa peste pragul de 6.000 dolari.
Scăderea se datorează reglementărilor pe care le pregătesc autorităţile din mai multe state în privința criptomonedelor. La sfârșitul săptămânii trecute, autoritatea de supraveghere financiară americană (SEC) a anunţat primele amenzi civile împotriva a două companii care activează în piaţa criptomonedelor, pentru că nu și-au înregistrat activele drept valori mobiliare.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu Georgescu