Economie

Chiriile de lux din Cluj, „vânate” de fotbaliști și directori de multinaționale

Cele două categorii de clienți ai agențiilor imobiliare caută să închirieze pe timpul șederii în Cluj-Napoca apartamente care costă peste 1000 de euro pe lună

sursa foto Impakt imobiliare sursa foto Impakt imobiliare

Cerere este pe acest segment, însă oferta este una foarte slabă, potrivit agenților imobiliari. „Dacă ai un buget care să îți permită să alegi nu e suficient să ai două, trei apartamente care să se încadreze în tiparul pe care clientul îl caută deoarece și pretențiile sunt foarte ridicate. Am avut caz concret, când se dispunea de un buget foarte mare, peste 2000 de euro și, din lipsă de oferte, s-a ajuns până la urmă la o situație de compromis pentru că persoana respectivă nu a găsit ceva pe gusturile sale”, explică, pentru Monitorul de Cluj, Daniel Răducan, agent Welt Imobiliare.

Cine caută astfel de oferte

Potrivit specialistului în imobiliare clienții dispuși să dea peste 1000 de euro pe lună pentru o chirie fac parte fie din rândul fotbaliștilor, fie sunt directori de multinaționale.


Astfel, cererea înregistrează o creștere semnificativă vara când se încheie sezonul competițional la fotbal și când începe perioada de transferuri.

Citește și Cum arată apartamentele din Cluj care se închiriază cu peste 2500 de euro pe lună?

Ultimele Stiri
abonare newsletter