Economie

ANALIZĂ. S-au înviorat indicii ROBOR

După mai bine de o săptămână în care au stagnat, decizia BNR de a controla strict lichiditatea din piaţa monetară dar și faptul că începând cu data de 2 mai, va fi introdus un nou indicator prin care se vor stabili nivelul ratelor la creditele noi în lei, a adus o creștere a indicilor ROBOR.

Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 3,34 la 3,36%, maximum al ultimelor cinci luni, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,38 la 3,42%, vârf al ultimelor patru luni.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat la 3,52% iar cel la 12 luni a crescut de la 3,57 la 3,58%.


Nevoia de lei pentru a compensa scăderea lichidității a permis leului să se aprecieze față de euro, media coborând de la 4,7585 la 4,7542 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,748 – 4,759 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,75 lei

Media dolarului american a urcat de la 4,2296 lei la 4,2354 lei iar cotațiile din piață fluctuau între 4,226 și 4,238 lei.


Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,121 – 1,123 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,2451 la 4,2405 lei.

Preţul gramului de aur a crescut de la 175,7212 la 175,8245 lei, iar valoarea unciei de aur se situa pe piețele internaționale specializate la circa 1.291 dolari


Monedele din regiune se apreciau ușor față de euro. Cea poloneză se întărea la 4,287 – 4,297 zloți iar cea maghiară la 319,6 – 320,5 forinți.

Perechea euro/dolar se stabiliza la 1,1219 – 1,1249 dolari, în condițiile în care investitori așteptau publicarea minutelor ultimei întâlniri a conducerii BCE.


Indicele bitcoin calculat de Bloomberg a crescut miercuri seară la 5.296 dolari, nivel care nu a mai fost atins din noiembrie, pentru ca ieri la prânz să coboare la 5.26 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu Georgescu

Etichete: bnr rate bancare robor
Ultimele Stiri
abonare newsletter