Economie

„Politicienii trebuie să pună mâna pe carte pentru a vorbi de minerit”

<p />Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian (CSN) le recomandă politicienilor studierea mineritului românesc înainte de a se lansa în afirmaţii “care constituie adesea gafe penibile”.

Confederaţia respinge recentele declaraţii politice ale deputatului Mugurel Surupaceanu şi ale parlamentarului european Cătălin Ivan, referitoare la proiectul minier Roşia Montană. Europarlamentarul Cătălin Ivan, s-a adresat, luni, de la tribuna Parlamentului European la Strasbourg, acuzând Comisia Europeană de complicitate la distrugerea regiunii miniere a Munţilor Apuseni din România, făcând referire directă la Proiectul Roşia Montană, prin aceea că reprezentanţii Comisiei Europene au aprobat şi sprijinit în mod constant utilizarea tehnologiei bazate pe cianură în mineritul aurifer, ca fiind singura testată îndelung şi sigură.

În replică, preşedintele CSN Meridian, Ion Popescu, spune că în întreaga lume se foloseşte cianura în mineritul aurifer. “Aşa se extrage aurul. Celelalte trei metode care ar mai exista sunt mult mai inconfortabile şi nocive din punctul de vedere al mediului şi al sănătăţii publice. Resursele de la Roşia Montană nu numai că nu distrug zona, dar o pot ajuta enorm, prin dezvoltarea economică ce o pot genera şi prin locurile de muncă ce se vor crea acolo. Vom avea de câştigat prin întreaga infrastructură, educaţie, sănătate şi politică demografică ce vor fi influenţate în bine, astfel încât poporul şi tradiţiile miniere din Munţii Apuseni să nu dispară. Eu aştept de la domni precum dl. Ivan soluţii concrete de ieşire din criză, nu acuze nefondate. Putem să discutăm soluţiile împreună”, a declarat Ion Popescu.


Cealaltă declaraţie care a provocat reacţia confederaţiei sindicale este cea a deputatului Mugurel Surupaceanu, postată luni pe blogul personal . Surupaceanu spune că în subsolul Roşiei Montane s-ar afla metale rare în cantităţi impresionante, lucruri care ar fi păstrate secrete de autorităţi şi compania minieră din zonă. Ca răspuns, preşedintele CSN Meridian, care susţine a vizitat în repetate rânduri zonele miniere din Munţii Apuseni, documentându-se la faţa locului, contraatacă: “Pe domnul Surupaceanu îl invit să studieze tabelul lui Mendeleev. E vremea să pună mâna pe carte! Una-i politica si alta-i geografia economică, pe care-l invit să o studieze, de asemenea. Politica e otrava care ucide mai tare decât cianura, mai ales că cianura, dacă e folosită corespunzător, ajută la dezvoltarea economică”.    A.T.

abonare newsletter