Economie

ANALIZĂ. Leul își continuă aprecierea

Tendința de apreciere a leului față de euro, manifestată la finalul săptămânii trecute, a continuat și ieri, în contextul în care și alte monede din regiune se întăreau.

După o deschidere la 4,747 lei, euro a crescut până la 4,754 lei, pentru a atinge apoi un minim de 4,736 lei, ceea ce a făcut ca media să fie stabilită la 4,7450 lei, minimul ultimelor aproape trei luni. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,737 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,2591 la 4,2472 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,234 și 4,256 lei.


Moneda elvețiană s-a apreciat pe piețele internaționale la 1,112 – 1,119 franci/euro, astfel ca media a urcat de la 4,2412 la 4,2512 lei, nou maximum al ultimelor aproape două luni.

Creșterea tensiunilor comerciale dintre SUA și China, dar și dintre SUA și Mexic, a înmulțit plasamentele în metalul galben. Valoarea unciei de aur a crescut pe piețele specializate de la 1.305 dolari, vineri seară, la 1.315 dolari, ieri la prânz, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur să urce de la 177.7471 la 179.4637 lei, cel mai ridicat nivel începând cu 21 februarie.


Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), a fost stabilită de BNR la 2,36%, pe baza cotațiilor din ultimul trimestru din 2018.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,25 la 3,24%, nou minim al ultimelor două luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,38%.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,28 – 4,286 zloți, iar cea maghiară la 323,8 – 325,2 forinți.


Tensiunile dintre guvernul de la Roma și Comisia Europeană, în privința bugetului Italiei, nu au permis euro să se aprecieze față de dolar, precum alte monede. Cotațiile urcau ieri la 1,1159 – 1,1191 dolari.

Media indicatorilor bitcoin urmăriţi de Bloomberg cobora la 8.474 dolari, în timp ce cotațiile de pe platformele specializate fluctuau între 8.400 și 8.950 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

De Radu Georgescu

abonare newsletter