Economie

FMI: Ne confruntăm cu cea mai mare criză de la Marea Recesiune încoace (1930). Nicio țară nu va fi scutită de criză!

Fondul Monetar Internațional a publicat astăzi raportul și previziunile sale, numind criza prin care trecem „Marea Izolare” (The Great Lockdown). Cum va fi afectată România?

Potrivit experților FMI, ne confruntăm cu cea mai mare criză de la Marea Recesiune încoace (1930), o criză economică mai mare decât criza financiară globală din 2008-2009. Pe care, dacă ne amintim, am resimțit-o cu toții, mai ales noi, românii, pe toate palierele vieții sociale: șomaj, venituri scăzute, neîncredere economică și socială, lipsa investițiilor publice și private, scăderea calității vieții etc.

Fondul Monetar a publicat astăzi World Economic Outlook, previziunile instituției pentru anul 2020, denumind criza prin care trecem „Marea Izolare”.


Raportul FMI estimează o contracție a economiei României de 5% (cu o revenire la 3,9% în 2021), o inflație de 2,2% (1,5% în 2021) și o rată a șomajului de peste 10% (6% în 2021).

Economia mondială ar putea reveni pe creștere în 2021, dar nu va atinge nivelul din ianuarie 2020

Într-un scenariu optimist, în care epidemia va intra pe o curbă descendentă în a doua parte a acestui an, economia mondială va termina anul 2020 cu un deficit de 3%. Adică o scădere de 6,3% comparativ luna ianuarie.


Dar aceste previziuni sunt marcate de o incertitudine, pentru că nimeni nu poate anticipa cum va evolua pandemia. Cert este că sunt afectate cele mai mari puteri economice ale lumii: China, Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Franța și Spania. Iar țările europene, dată fiind interdependența economică, vor fi lovite chiar mai rău decât celelalte.

În Europa, cele mai afectate țări vor fi Italia (9,1%), Spania (8%), Franța (7,2%) și Germania (7%)Deficitul estimat al zonei euro va fi de 7,5%.


Pierderile cumulate vor atinge înspăimântătoarea valoare de 9.000 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă mai mult decât economiile Japoniei și Germaniei la un loc, estimează experții Fondului Monetar Internațional.

Prelungirea pandemiei cu câteva luni poate arunca lumea într-un declin economic de 11%

Într-un scenariu pesimist, în care pandemia nu va trece de vârf în a doua jumătate a anului sau dacă vom avea un al doilea vârf în această toamnă, am putea asista la o contracție economică de încă 3%, ceea ce ar duce la un deficit 6%.


Mai pesimist, dacă pandemia se prelungește și în 2021, am putea avea o cădere globală a economiei mondiale de 11%.

Soluții pe înțelesul tuturor: planificați redeschiderea cu ochii pe „recuperare”

Pe perioada opririi economiei, decidenții politici trebuie să se asigure că nevoile populației sunt acoperite și că afacerile pot fi reluate după trecerea fazei „acute” a pandemiei, arată experții Fondului.


După depășirea acestei etape, mai mult ca niciodată, va fi nevoie de cooperare globală. Această cooperare trebuie să vizeze nu doar statele, ci mai ales actorii nestatali cu anvergură globală, cum ar fi băncile și fondurile de investiții.

Pasul 1 - redeschiderea. Ceea ce vedem acum în Italia și Spania, cum se încearcă, timid, redeschiderea unor sectoare ale economiei, este pasul pe care toate statele afectate de Lockdown vor trebui să îl facă, mai repede sau mai târziu. Când va fi momentul, analiștii nu pot să spună. Prea devreme, ar putea însemna o prelungire a pandemiei. Prea târziu, o prelungire a declinului economic.

Pasul 2 - recuperarea. Guvernele trebuie să anticipeze ce se va întâmpla în economie. Redeschiderea sectoarelor economice afectate de carantinare nu este suficientă. Analiștii Fondului Monetar Internațional vorbesc despre necesitatea de „recuperare", când guvernele vor trebui să găsească soluții pentru șomajul ridicat, pentru un mediu economic destabilizat și o foarte mare neîncredere a populației și companiilor.

Un sfat de bun simț: Experții FMI spun că, în ciuda eforturilor financiare majore cu care se vor confrunta în următoarele câteva luni, statele trebuie să continue să investească în sistemele de sănătate. Mai pe românește, chiar dacă acum pare că sistemul medical e o găleată găurită, nu este momentul să ne oprim din „turnat" bani în spitale și în cercetarea medicală. Ar putea fi singura măsură care ne va salva. Fără centre culturale și catedrale naționale putem trăi, fără ventilatoare și spitale de urgență, nu va avea cine să le folosească pe primele. Deci, aviz decidenților: aveți grijă pe ce aruncați banii, s-ar putea să fie ultimii.

Important. Intertitlurile și aprecierile critice aparțin redacției.

Ultimele Stiri
abonare newsletter