Economie

Premieră în Europa! Aeroportul Cluj, sancționat de Consiliul Concurenței. De ce s-a luat această măsură și ce spune conducerea Aeroportului?

Consiliul Concurenţei a amendat Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca pentru „abuz de poziţie dominantă”.

Premieră în Europa! Aeroportul Cluj, sancționat de Consiliul Concurenței. De ce s-a luat această măsură și ce spune conducerea Aeroportului? Premieră în Europa! Aeroportul Cluj, sancționat de Consiliul Concurenței. De ce s-a luat această măsură și ce spune conducerea Aeroportului?

Sancțiunea a venit ca urmare a faptului că managementul Regiei Autonome Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj (AIAIC) a refuzat accesul companiei de handling Romanian Airport Services SA la infrastructura aeroportuară, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă remis luni. Reprezentanţii Consiliului Concurenţei susţin că au fost încălcate atât Legea Concurenţei, cât şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

Amenda este prima astfel de măsură în industria aviației din România

„Aceasta este prima măsură de sancţionare aplicată de autoritatea de concurenţă în industria aviaţiei din România. Prin Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2019, plenul Consiliului Concurenţei a constatat săvârşirea de către Aeroportul Internaţional «Avram Iancu» Cluj a unui abuz de poziţie dominantă, prin refuzul de a permite accesul întreprinderii Romanian Airport Services SA la infrastructura aeroportuară necesară prestării serviciilor de handling la sol pe Aeroportul Cluj în perioada 11.09.2015 – 09.03.2017, încălcând astfel prevederile art. 6 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi prevederile art. 102 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene”, se menţionează în comunicat.


Potrivit sursei citate, decizia a fost pronunţată în cadrul investigaţiei declanşate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 447 din 24 iunie 2016, în urma unei plângeri formulate de către Romanian Airport Services SA, singura societate cu capital 100% românesc ce acţionează pe piaţa serviciilor de handling din România.

„Decizia Consiliului Concurenţei urmează să fie publicată şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Asistenţa juridică a Romanian Airport Services pe parcursul investigaţiei a fost asigurată de către societatea de avocaţi Furtună şi Asociaţii, specializată în dreptul aviaţiei”, se mai precizează în comunicat.


Ce spune Uniunea Europeană despre serviciile de handling la sol în statele membre?

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 16 aprilie 2013, referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind serviciile de handling la sol în aeroporturile din Uniunea Europeană, la articolul 6, alineatul 1 spune următoarele:

„Furnizorii de servicii de handling la sol stabiliți în interiorul UE sau Asociația europeană pentru liber schimb au acces liber pe piață pentru furnizarea de servicii de handling la sol unor terți pe oricare aeroport cu un volum anual de trafic de peste două milioane de pasageri sau 50 000 de tone de mărfuri pentru cel puțin ultimii trei ani”


De asemenea, potrivit alineatului 2, pentru aeroporturile menționate la alineatul (1), statele membre pot limita numărul furnizorilor autorizați să furnizeze următoarele categorii de servicii de handling la sol: handlingul bagajelor, handlingul de rampă, handlingul combustibilului și lubrifianților, handlingul mărfurilor și poștei, în ceea ce privește handlingul fizic al mărfurilor și poștei care intră, iese sau este transferată între terminalul aeroportului și aeronavă.

David Ciceo, director general AIAIC: „Este un precedent periculos la nivel european”

Romanian Airport Services SA este o companie românească de handling ce activează pe zece aerogări din România, asigurând în 2019 servicii pentru circa 6.300.000 pasageri şi 47.000 de mişcări de aeronave. De partea cealaltă, AIAIC a înregistrat în anul 2019 un trafic de aproximativ 2.920.000 de pasageri, fiind al doilea cel mai mare aeroport din România.


Cu toate acestea, în perioada menționată în comunicatul remis de Consiliul Concurenței, între 11 septembrie 2015 și 9 martie 2017, aerogara clujeană a înregistrat sub 2 milioane de pasageri, explică David Ciceo, directorul general al Aeroportului Cluj, astfel că Regia nu era obligată să parafeze un acord cu Romanian Airport Services SA.

„Aeroportul Internațional «Avram Iancu» Cluj a acționat corect. La acea vreme, noi aveam sub 2 milioane de pasageri, nu eram obligați să avem înțelegere cu această firmă. Această sancțiune este o premieră în industria aviației din Europa, nu doar România. De altfel, Airports Council International Europe a calificat drept un precedent periculos această sancțiune. Oricum, noi am atacat deja în instanță decizia Consiliului Concurenței”, a declarat David Ciceo, pentru Monitorul de Cluj.


Aeroportul Cluj așteaptă data de 15 mai pentru a decide ce se întâmplă cu zborurile

Momentan, singura cursă regulată operată pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj este spre Malmö, Suedia, țară considerată zonă galbenă. David Ciceo spune că există deja discuții cu reprezentanții companiilor aeriene, însă este așteptată data de 15 mai, atunci când se speră la o relaxare a restricțiilor, pentru a cunoaște exact situația zborurilor spre alte destinații.

Ultimele Stiri
abonare newsletter