Economie

OPINIE Câți deputați și senatori proveniți din industria chimică (și farmaceutică) au intrat în Parlament? Dacă nici unul, să nu ne mirăm că domeniul va fi lăsat de izbeliște încă 4 ani. După care va muri, UE nu iartă

Și când spun angajați, mă refer la antreprenori sau executivi care au lucrat în marile fabrici de chimie (și de medicamente) din țară până în momentul în care au preluat mandatul. Mă tem că nici unul.

Aflăm din ZF că trio-ul care conduce Comisia de agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Senat vine din industrie – antreprenori și executivi – deci clar știu ce este de făcut și vor direcționa eficient sumele enorme de bani care vin prin Politica Agricolă Comună. Au în spate și suport din Parlamentul European, unde Daniel Buda chiar se bate pentru fermieri. Poate că agricultorii din România vor citi amuzați aceste rânduri, pentru că de la planificare la execuție e drum lung, dar măcar au o reprezentare la toate nivelele. Dacă vor cere, vor primi.

În schimb, reprezentanții industriei chimice (și farmaceutice) ce fac? Nimic, de fapt lipsa de implicare este demonstrată de simpla constatare că nu exista o Comisie de chimie în Parlament, domeniul fiind plasat la grămadă la Comisia de industrii sau la cea de energie, deși în 2019 aducea jumătate din deficitul balanței comerciale a României. Primul lucru care trebuia făcut în Parlament încă de acum unu-două cicluri era să se înființeze o Comisie de chimie, petrochimie și petrol pentru a reduce din deficituri până în 2030, mai ales că proiectul European Green Deal a ajuns foarte aproape de promulgare, iar fabricile din țară care încă mai trăiesc riscă să fie închise dacă nu se conformează.

Fabricile chimice (și farmaceutice) nu sunt reprezentate în Parlament, nu au capitol distinct în Planul National de Reziliență și Redresare (PNRR) – cel puțin nu în varianta 1.0, poate apare ceva în 2.0 – și nu au nicio reprezentare prin europarlamentari ca să știe cum să poată obține cât mai multă finanțare din Green Deal.

Am mai scris unde era România în industria chimică (și farmaceutică) înainte de 1990. Aveam 72 de combinate (nu mai ineficiente decât cele din alte țări din Europa de Est, care s-au salvat și internaționalizat în marea majoritate), un sistem performant de învățământ (12 școli profesionale, 23 licee, 17 facultăți și 10 institute de cercetare), iar sectorul aducea circa 35 miliarde de euro, aproape 20% din producția industrială de atunci – datele le am de la un antreprenor din industrie, care le are din Cartea Albă a Reindustrializării – Industria Chimică, Petrochimică și de Petrol, coordonată de Gheorghe Ivănuș. Am scris și unde suntem azi, în 2020: dacă a mai rămas un sfert din capacitățile de producție și din cele din învățământ, iar domeniul aduce la buget venituri de doar 3 miliarde de euro și aproape jumătate din deficitul balanței comerciale a României.

Astfel încât, sfârșind văicăreala și regretând că nu am putut accepta oferta de a candida la alegeri, nu văd mare lucru pentru industria chimică (și farmaceutică) în următorul ciclu parlamentar. Am ratat încă o dată „mittendrin, statt nur dabei”, cum spune neamțul (într-o traducere adaptată „joacă, în loc să fii spectator”), deci mai mult ca sigur că în următorii 4 ani tot ce va da industria chimică (și farmaceutică) din România vor fi 4-5 mall-uri și până la 75% din deficitul balanței comerciale.

opinie semnată de dr. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, director executiv PRIMER

CITEȘTE ȘI:

Opinie. Naivitate ardelenească dusă la extrem: credeam că negocierile pentru Guvern sunt în impas pentru că toți își doresc Sănătatea și Educația, ca să le facă să meargă