Economie

Restaurantele și terasele vor rămâne DESCHISE pentru cei vaccinați, indiferent de incidență

Restaurantele și terasele vor rămâne deschise pentru persoanele vaccinate împotriva Covid-19, indiferent de rata de incidență a cazurilor, a anunțat premierul României.

 

Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că terasele și restaurantele vor rămâne deschise indiferent de rata incidenței. În prezent, acestea se închid dacă incidența trece de 6 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori.


 

Premierul a spus că a discutat deja cu Raed Arafat pentru a face aceste modificări:


„Deja am cerut domnului Arafat să modifice hotărârea CNSU, astăzi s-ar putea modifica, prin care să permitem activităților economice de acest gen, în special HORECA, să rămână deschise dacă sunt vaccinați cei din personal și doar pentru persoanele vaccinate, indiferent de rata de incidență. Persoanele vaccinate vor putea merge la restaurante dacă cei de acolo sunt vaccinați. Nu trebuie să îi penalizăm pe cei vaccinați”, a anunțat premierul, miercuri.

CITEȘTE ȘI:


BREAKING NEWS! Școlile NU se mai închid dacă rata de infectare trece de 6 cazuri la mia de locuitori

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter