Economie

Compania clujeană Digitap dezvoltă o platformă unde utilizatorii pot câștiga monede digitale când se joacă

Compania clujeană Digitap dezvoltă o rețea socială de tip „play to earn”. Prin această rețea, utilizatorii pot câștiga monede digitale în timp ce se joacă.

Compania clujeană Digitap dezvoltă o rețea socială de tip „play to earn”/ foto: zf.ro Compania clujeană Digitap dezvoltă o rețea socială de tip „play to earn”/ foto: zf.ro

 

 


Fondatorii Digitap au anunțat că au tras atenția unor investitori din universul crypto. Platforma lor de tip „play to earn” a ajuns deja la peste 2,5 milioane de utilizatori, scrie zf.ro.

 


„România începe să fie din ce în ce mai prezentă în comunităţile internaţionale de crypto, nu doar prin early adopters, ci şi prin startup-uri de succes care reuşesc să atragă zeci, sute de mii sau chiar milioane de utilizatori. (...) După primele două luni de la lansare, Wam.app a reuşit să strângă peste 2,5 milioane de utilizatori, performanţă care a atras interesul celor mai mari fonduri de investiţii din lumea crypto”, au transmis reprezentanţii companiei.

Compania Digitap a fost fondată la Cluj de antreprenorii Alex Rus și Daniel Tamaș. Aceștia l-au cooptat mai apoi pe Vlad Mustiață pe poziția de chief technologu officer.


Vlad a contribuit la lansarea unor proiecte precum ChatX.ai, Stylish Themes, deqod sau B.Man.

Cum poți câștiga bani folosind Wam.app

Wam.app este proiectul dezvoltat de cei de la Digitap care a reușit să concureze cu liderii de mobile gaming.


La Gala Internațională „Mobile Games Awards 2021”, Wam.app a ajuns printre finaliștii categoriei „Cel mai inovator brand”. Acesta a fost alături de unii dintre cei mai consacrați jucători din industrie, precum Huawei sau Niantic.

Platforma Wam.app cuprinde mai multe jocuri din categoria casual şi hypercasual, iar utilizatorii se vor putea înscrie în diferite turnee, scrie sursa citată. Există un buget pentru fiecare  turneu, în care organizatorii vor adăuga o sumă fixă de monede Wam ce pot fi câltigate de oricine se înscrie și plătește o taxă de participare. La finalul turneului, premiile vor fi distribuite către cei mai buni jucători, în funcție de scorul pe care l-au obținut și poziția.


Monedele Wam, după ce au fost câștigate, pot fi folosite în diverse moduri cum ar fi provocarea unui prieten pentru un joc, crearea unui turneu privat sau participarea în turnee publice.

De asemenea, monedele ar putea fi folosite pentru cumpărarea de active digitale și NFT-uri din marketplace, pe viitor, da momentan compania nu oferă mai multe detalii despre acest lucru.

CITEȘTE ȘI:

Un miliardar clujean a murit înecat în Costa Rica. Era unul dintre veteranii industriei crypto

Un tânăr clujean salvează animale prin platforma de adopție pe care a creat-o. Stăpânii vor fi verificați periodic

Ultimele Stiri
abonare newsletter