Economie
Opinie. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Ridicați toate restricțiile, dați drumul la economie, altfel o să murim de foame, nu de COVID”
Costurile prelungirii restricţiilor nu vor putea fi suportate de România, iar ţinerea închisă a economiei şi oferirea de subvenţii pentru salvarea firmelor de la faliment, dacă era de înţeles pentru 2020, devine un nonsens in 2022.
Opinie. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Ridicați toate restricțiile, dați drumul la economie, altfel o să murim de foame, nu de COVID”
În octombrie 2019 am avut în București o întâlnire la care au participat vreo 30 de colegi din aproape 10 țări. Toți tușeam, aveam nasul înfundat, unii aveau febră, fiecare venise cu viroză respiratorie de acasă.
Nu am oprit evenimentul, ne-am protejat cum am putut, unii erau vaccinați antigripal, alții luau medicamente și la acel moment nici una dintre economiile țărilor din care proveneau colegii nu erau închise sau fuseseră vreodată în anii anteriori.
Dacă ne uităm din curiozitate la seriile statistice din lunile februarie 2018, 2019, 2020, publicate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (aici http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/gripa-si-infectii-respiratorii-acute/2081-analiza-sezon-gripal-2019-2020/file), vom vedea ca ratele de incidență ILI + ARI (cazuri clinice compatibile cu gripă + infecții respiratorii acute) au fost de circa 400-600 de mii de cazuri în fiecare dintre cei trei ani.
Economia nu era închisă, gripa sezoniară putea fi prevenită cu vaccin (nu prea se vaccinau românii nici atunci, dar asta este altă discuție) și existau medicamente antivirale și simptomatice.
Așadar, începând de imediat, ar trebui ridicate toate restricțiile pentru a evita agravarea crizei sociale și economice. Covid s-a transformat în Omicron, o viroză respiratorie de sezon, la fel cu cele de dinainte de 2019, imposibil și inutil să fie oprită prin restricții având în vedere viteza cu care se răspândește și simptomatologia relativ ușoară, indiferent de vaccinați sau nevaccinați. Când, înainte de 2019, am mai „închis” țara, deși erau explozii de gripe și răceli în iarnă? Viroza Omicron este mai bine înțeleasă, Ministerul Sănătății a luat măsurile care trebuiau luate, există soluții de prevenție și terapie, vaccin și tratament antiviral și simptomatic, iar cei care au simptome pot sta acasă în concediu medical ca și când ar avea o răceală sau gripă sezonieră de dinainte de 2019.
Masca de protecție a scăzut dramatic transmisia gripei sezoniere și a celorlalte infecții respiratorii
Ar trebui păstrată obligativitatea măștii, care iată, și-a făcut datoria, de doi ani a scăzut dramatic transmisia gripei sezoniere și a celorlalte infecții respiratorii. Și, mai mult ca sigur că odată cu ridicarea restricțiilor oamenii vor fi mai atenți și se vor proteja mai bine – pentru că acum, cu toate restricțiile în vigoare, asistăm parcă la un concurs cu premii despre cine poate fenta mai eficient restricțiile....
Economia suferă cumplit din cauza restricțiilor generale și, în plus, obligativitatea izolării contacților este un factor agravant. Fabricile din țară fac în fiecare dimineață „inventarul”, câți carantinați, câți izolați, câți cu copiii acasă. Și majoritatea celor opriți să vină la servici sunt asimptomatici... Costurile prelungirii restricțiilor nu vor putea fi suportate de România, iar ținerea închisă a economiei și oferirea de subvenții pentru salvarea firmelor de la faliment, dacă era de înțeles pentru 2020, devine un nonsens în 2022.
Costurile sociale ale restricțiilor sunt enorme, un calcul estimativ arată că indiferent de varianta, menținerea școlilor deschise sau închiderea lor înseamnă 0,6 – 1,2 miliarde lei pe lună. Costurile cu gestionarea medicală a pandemiei vor depăși 1 miliard de Euro pentru valul V. Iar costurile cu pierderile economice din cauza restricțiilor pot fi până la echivalentul unei luni de PIB – ușor de anticipat ca o economie închisă produce mai puțin și mai scump, agravând inflația. Nu avem cum plăti notele de plată generate de continuarea restricțiilor.
Fiecare zi închisă înseamnă un an 2022 foarte greu. Ajunge!
Opinie de Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj
CITEȘTE ȘI: