Economie
Opinie. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj. RO-SHORING-ul de după război, momentul stelar de reindustrializare a României
Relocarea manufacturii din Rusia, Belarus și Ucraina către țările de origine ori țări terțe devine un subiect fierbinte. Se pare că există deja proiecte în mișcare și aici, o fabrică de tractoare din Ucraina (capital ucrainean, distrusă) se mută în România.
Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj.
Eventuala aducere de fabrici din Rusia, Belarus și Ucraina la noi în țară reprezintă o mare victorie pentru cei care strigă de 10 ani că România trebuie să se reindustrializeze pentru a ieși din logica unei economii de importuri și imobiliare. O victorie, chiar dacă în mod regretabil, vine în contextul pe care îl cunoaștem.
Și totuși, acest proiect național de RO-SHORING – concept pe care îl propun autorităților pentru a reloca fabrici din Rusia, Belarus și Ucraina, dar și din alte țări, oricum re-shoring este utilizat în afara sensului din definiție - trebuie privit cu optimism rezervat, din cel puțin două motive.
1. Manufactura din Rusia, Belarus și Ucraina este reglată pentru a acoperi nevoile din aceste țări.
Analiștii care înțeleg regulile economice ale vecinilor de la est știu că investițiile multinaționalelor în zona de manufactură, achiziții sau „greenfield”, au fost făcute pentru a acoperi necesarul intern – de exemplu, fabricile de automotive, de electrocasnice și de FMCG care au unități de producție în Rusia fabrica exclusiv pentru utilizatorii din Uniunea Euro-Asiatică, rareori exporta în alte părți. Acolo, ca de altfel peste tot în lume, excepție România, a funcționat logica economică „vrei să vinzi la mine, trebuie să fabrici la mine”.
Astfel încât relocarea unei astfel de fabrici înapoi către țara de origine din „dușmanul” UE nu prea are sens. Sigur, ar putea fi mutată producția din fabricile distruse din Ucraina, dar în general acestea sunt capital ucrainean, capitalul internațional în zona de manufactură nu a avansat din 2014, de după primul conflict.
2. România are un deficit enorm de forță de muncă industrială.
„Sistemul de învățămant din România, o rețea de sinecuri”
La gradul infernal de dezindustrializare din ultimii 20 de ani nu e de mirare că nu mai există școli profesionale, licee, facultăti, etc., care să dea resursa umană calificată pentru manufactura industrială. Sistemul de învățămant din România, o rețea inexpugnabilă de sinecuri, este în afara nevoilor pieței muncii în general, ca să nu mai vorbim de nevoile fabricilor din țară. Tot ceea ce se angajează în fabrici trebuie (re)calificat pe cheltuiala angajatorului: învățamântul dual pre- sau postuniversitar, supracalificările industriale, și altele, costă încă de 2-3 ori investiția pe care o face statul pentru a crea analfabeți funcționali sau șomeri cu diplomă. Așadar, dacă mâine s-ar deschide 10 fabrici noi în România urmare a RO-SHORING-ului, probabil s-ar închide alte 10, pentru că nu ai de unde lua personal calificat de altundeva decât din unitățile existente.
Vestea bună însă este că sunt ministere care, așa cum se întâmplă la noi, de nevoie sau de imagine publică, au început să facă recensământul unităților de producție din țară – energie, mâncare (medicamente nu, dar nici nu avem pretenții) – ca să se lămurească cum stăm și dacă putem suplini rupturile cauzate de război ale lanțurilor de aprovizionare și rutelor comerciale.
Așadar, RO-SHORING. Un minister al RO-SHORING-ului. Primari care să bată pentru RO-SHORING. Merită încercat, există zone în țară care trebuie să iasă din logica asistenței sociale și a NETT-ului, iar asta se poate face cu angajatori industriali. Și poate ar trebui să privim cu mai multă atenție relația cu Turcia și India, două țări cu un mare apetit de expansiune industrială care pot exporta fără probleme din siturile din România atât către Uniunea Europeană cât și către cea Euro-Asiatică.
CITEȘTE ȘI:
