Economie
David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj: „Dezvoltarea infrastructurii este una din principalele priorități pentru aeroporturi”
Directorii aeroporturilor din România și-au dau întâlnire la București la Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România. Lucrările sunt conduse de David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și directorul Aeroportului Internațional Cluj.
În perioada 26-27 mai se desfășoară la București Conferința și Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România. Evenimentul, ajuns la ediția 30, reunește peste 150 de participanți din țară și străinătate și reprezintă cel mai important eveniment din industria aviației civile din România.
În actualul context geo-politic și având în vedere pandemia Covid-19, care a afectat grav transportul aerian, Conferința Asociației Aeroporturilor din România urmărește identificarea oportunităților de cooperare cu factorii de decizie din domeniul aviației civile pentru implementarea unor strategii și a unor măsuri concrete de sprijin pentru dezvoltarea transportului aerian din România și a redresării traficului aerian. Totodată, conferința are ca scop crearea unui schimb de experiență, de bune practici și de cunoștințe între reprezentanții aviației civile din România și din străinătate.
Tema evenimentului din acest an este Transportul Aerian în Contextul Pandemiei Covid -19, iar lucrările conferinței sunt conduse David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și directorul general al Aeroportului Internațional Cluj.
“Pandemia Covid-19 a afectat transportul aerian la nivel internațional, dar sperăm să recuperăm traficul de pasageri într-un timp cât mai scurt. Cel mai probabil, traficul de pasageri va înregistra valorile din 2019, de dinaintea pandemiei, în anul 2024. Deocamdată, din datele pe care le avem în acest moment, traficul de pasageri pe aeroporturile din România reprezintă 75% din traficul înregistrat în 2019. Pe primele 4 luni, în România au fost în total aproximativ 4,9 milioane de pasageri, iar în aceeași perioadă a anului 2019 s-au înregistrat 6,5 milioane de pasageri. În contextul reluării traficului de pasageri, atragerea de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii este una din principalele priorități pentru aeroporturi. De asemenea, colaborarea cu celelalte instituții care au atribuții în aviația civilă este extrem de importantă în vederea implementării regulamentelor internaționale și naționale pentru îmbunătățirea serviciilor oferite pasagerilor și pentru creșterea gradului de securitate și siguranță pe aeroporturi”, a declarat David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și directorul general al Aeroportului Cluj.
La ediția din acest an a Conferinței A.A.R., participă Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, Bogdan Mîndrescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Mihai Precup, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, precum și directorul general al Autorității Aeronautice Civile Române, Nicolae Stoica, directorul general al ROMATSA, Marius Cojoc, directorii generali ai aeroporturilor din România, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, Poliției de Frontieră și ai companiilor aeriene, precum și specialiști ai companiilor cu activitate în industria aviației civile din țară și din străinătate.
CITEȘTE ȘI: