Întreprinzătorii care au vârsta de până la 35 de ani pot depune de astăzi planurile de afaceri în cadrul Programului de sprijinire a debutanţilor în afaceri, prin care pot beneficia de finanţare de până la 10.000 de euro şi pentru care este alocat în acest an un buget de 21 milioane de lei. Planul de afaceri trebuie să cuprindă investiţii în active corporale şi/sau necorporale, pe o perioadă determinată, în scopul realizării unor obiective clare, concrete şi reale, se arată în Ghidul Solicitantului aferent Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către tinerii întreprinzători. Anterior, tinerii întreprinzători şi-au putut înregistra microîntreprinderile la oficiile registrului comerţului, operaţiune care a început pe 11 februarie. Înscrierea în program este continuă şi se face online pe site-ul Agenţiei Naţionale de Implementarea a Programelor pentru IMM-uri (ANIPIMM).
Industria de asigurări din România derulează în această săptămână o campanie de informare şi educare a populaţiei cu privire la siguranţa locuinţelor, în Bucureşti şi în principalele oraşe ale ţării, informează Asociaţia pentru Promovarea Asigurărilor (APPA). În prezent, puţin peste 15% din totalul de 8,3 milioane de locuinţe sunt asigurate facultativ la nivel naţional. Mai mult decât atât, românii sunt, în continuare, informaţi doar într-o mică măsură cu privire la beneficiile unei asigurări de locuinţă, deşi frecvenţa catastrofelor naturale este în creştere de la an la an, susţine industria de asigurări. Campania vizează distribuirea de broşuri informative gratuite - “Ghidul Siguranţei Casei Tale”. Acestea conţin informaţii de interes public referitoare la rolul asigurărilor de locuinţe, obligatorii sau facultative, precum şi cu privire la modalitatea de obţinere a despăgubirilor în cazul producerii unei daune.
Compania KundenBroker de Asigurare SRL a sărbătorit cel de-al cincelea jubileu în zilele de 19 şi 20 februarie. Anul 2010 a fost cel mai de succes an din istoria KundenBroker: cu 28,2 milioane RON, prime intermediate, reprezentând o creştere de 46% comparativ cu anul anterior, s-au împlinit aşteptările conducerii companiei. Pentru a sărbători rezultatele deosebite obţinute, compania KundenBroker a organizat o Gală, alături de cei mai buni 200 de manageri, în inima României, la Sibiu, în incinta Hotelului Hilton. Domnul Bernhard Neumaier, Director General al firmei Kunden Broker, printr-un discurs motivant, a dat startul acestui eveniment unic, la care au participat invitați de onoare, precum fostul ministru al muncii, domnul Mihai Şeitan, domnul Vasile Dâncu, Preşedintele IRES (Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie) şi domnul Theodor Alexandrescu, Director General Alico Asigurări SA. Evenimentul a început cu un moment special, prezentarea filmului „5 ani KundenBroker”.
Ministerul Mediului estimează că majorarea taxei de poluare de la 1 ianuarie va „îngrăşa” bugetul ministerului cu mai bine de 100 milioane euro.
Guvernul estimează pentru acest an încasări din taxa auto de aproximativ 2 miliarde lei, cu 437,5 milioane lei peste sumele încasate din această sursă în 2010 şi de trei ori mai mult decât încasările înregistrate în 2009, pe fondul majorării taxei la 1 ianuarie.
267 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate, în judeţul Cluj, în perioada 18-24 februarie, a anunţat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cele mai multe locuri de muncă sunt în meserii precum confecţioner-asamblor articole din textile, cusător piese din piele şi inlocuitori (câte 23 de locuri de muncă vacante) sau confecţioner plase din sârmă şi lăcătuş mecanic (câte 14 posturi disponibile). La nivel naţional, în perioada menţionată, sunt disponibile aproape 7.700 de posturi vacante.
Finanţele clujene au „alocat” începând de astăzi un număr de 29 de ghişee pentru depunerea declaraţiei unice pentru contribuţii şi impozit pe salarii, D 112.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj atrage atenţia persoanelor juridice şi fizice care au calitatea de angajator că declaraţiile D 112 aferente lunii ianuarie 2011 nu se mai pot depune la casele de asigurări.
De asemenea, potrivit DGFP Cluj, sediile secundare cu peste cinci salariaţi nu mai depun declaraţia cu impozitul pe venit la organul fiscal. Astfel, D 112 va fi depusă numai de către sediul principal la organul fiscal competent, inclusiv pentru sediile secundare.
Mâine, YouthBank va lansa oficial cel de-al cincilea concurs de finanţare organizat prin programul YouthBank, implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Cluj. YouthBank va susţine între 10 şi 15 proiecte ale liceenilor, în valoare de 2.000-3.000 lei, proiecte din diferite domenii, care au impact deosebit în comunitate. Proiectele care vor primi finanţarea vor fi desemnate în urma unui proces riguros de selecţie, care include o preselecţie, o serie de interviuri şi o selecţie finală.
Generali Asigurări şi Ardaf intenţionează să fuzioneze, noua entitate urmând să poarte numele Generali România, a anunţat grupul Generali. Compania creată va furniza produse sub ambele mărci, Generali şi Ardaf. În ceea ce priveşte contractele de asigurare ale celor două companii, acestea vor rămâne valabile, Generali România urmând să îşi îndeplinească toate obligaţiile faţă de clienţii Generali şi Ardaf. Conform anunţului grupului, procedura juridică de fuziune implică absorbţia Generali Asigurări de către Ardaf, opţiune ce a rezultat din analiza preliminară derulată. Data efectivă a fuziunii depinde în mod direct de îndeplinirea tuturor cerinţelor legale. Grupul italian Generali a preluat în 2008, în baza unui acord încheiat cu fondul ceh de investiţii PPF Investments, controlul companiilor de asigurări Ardaf şi Roumanie Assurance International (RAI).