Educație
Peste 400 de profesori clujeni vor susține miercuri examenul de definitivare în învățământ
În județul Cluj, 411 candidați sunt așteptați miercuri, 20 iulie 2022, la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2022.
În județul Cluj, 411 candidați sunt așteptați miercuri, 20 iulie 2022, la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ/ Foto: depositphotos.com
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022, este organizată pentru 42 de discipline, în centrul de examen de la Colegiul Național „George Coșbuc”, din Cluj-Napoca.
Dintre cei 433 de candidați înscriși la începutul anului școlar 2021-2022, în județul Cluj, au fost admiși, în vederea susținerii probei scrise, 411 candidați care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine” și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8 (note nu mai mici de 7 la fiecare probă).
4 ore vor avea la dispoziție profesorii pentru redactarea lucrării
Proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ începe la ora 9:00, iar candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 și, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil.
Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământ, durata de redactare a lucrării scrise este de patru ore, de la primirea subiectelor, timp ce poate fi depășit doar în cazul candidaților cu cerințe speciale care au solicitat acest lucru. În județul Cluj nu s-au înregistrat solicitări din partea candidaților pentru aprobări privind asigurarea egalității de șanse.
La fel ca în sesiunile anterioare, la nivelul județului Cluj, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (134 de candidați, față de 146 în sesiunea 2021), învățământ primar în limba română (78 candidați, față de 81 în anul 2021), educație fizică și sport (29 de candidați). Spre deosebire de anul anterior, pe locul patru ca număr de candidați, în acest an se situează limba engleză, cu un număr de 24 de candidați.
Elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa și la avizierul centrului de examen, organizat la nivelul județului Cluj.
„Evoluţia în carieră a personalului didactic din învățământul preuniversitar se realizează prin promovarea examenelor de definitivare în învăţământ şi obţinerea gradelor didactice II şi I. Examenul naţional de definitivare în învăţământ este unul deosebit de important, întrucât cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar, în timp ce persoanele care nu promovează examenul de definitivat pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.
Acordarea definitivării în învăţământ semnifică recunoaşterea competenţelor minime acceptabile dobândite de către o persoană care a optat pentru cariera didactică şi care garantează, în acest fel, că dispune de pregătirea necesară pentru exercitarea profesiei didactice şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă. Eu mă bucur că, în județul Cluj, de la un an la altul, există tineri angajați în învățământ care sunt preocupați de evoluția în carieră și care se înscriu pentru obținerea definitivării în învățământ, iar rezultatele lor demonstrează, încă o dată, calitatea mediului educațional clujean, în toată dimensiunea lui: sistemul de învățământ preuniversitar, care pregătește elevii, mediul academic, care se ocupă de formarea inițială a cadrelor didactice. Tuturor le urez mult succes”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Afișarea rezultatelor
Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie 2022, în centrul de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 27 iulie 2022 și 28 iulie 2022. Rezultatele finale se vor afișa la centrul de examen din județul Cluj, Colegiul Național „George Coșbuc”, din Cluj-Napoca și pe site-ul definitivat.edu.ro., în data de 4 august 2022.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, medie care trebuie să fie cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului național de definitivare în învățământ.
Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: