Educație

Protest al studenților clujeni. „Am ajuns la o concluzie: educația-i o iluzie”. GALERIE FOTO

Studenții consideră că în urma publicării Legii Învățământului Superior „a fost scos în evidență, încă o dată, un aspect trist al sistemului educațional din România: faptul că opiniile și propunerile beneficiarilor direcți, studenții, nu reprezintă o prioritate pentru decidenții politici”.

 

„Viitor conducător cu falsul la purtător”, „Ministerul cenzurează, educația stagnează”, „Am ajuns la o concluzie: educația-i o iluzie”, „Vreți o Românie educată, dar vocea noastră nu e ascultată” sunt doar o parte din mesajele studenților către clasa politică.


ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România) susține că a completat proiectul de lege prin 273 de amendamente, venite în eficientizarea deciziilor publicate, dar Ministerul Educației a decis să nu ofere un răspuns. Astfel, toate aceste probleme au culminat cu protestul a peste 300 de studenți din toată țara, desfășurat pe 19 august.

„La data de 13 iulie, Ministerul Educației a publicat Proiectul Legii Învățământului Superior, aflat până în acest moment în dezbatere publică. Vorbim despre un proiect care a scos în evidență, încă o dată, un aspect trist al sistemului educațional din România: faptul că opiniile și propunerile beneficiarilor direcți, studenții, nu reprezintă o prioritate pentru decidenții politici. «Fă și tu legea» reprezintă campania prin care ANOSR dorește să își afirme poziția față de propunerile Ministerului Educației și evidențiază potențiale soluții la problemele identificate. O parte dintre problemele care au determinat formularea amendamentelor sunt: neimplicarea studenților în procesul de alegere a rectorului, nereglementarea mandatelor pe care un rector le poate deține, gestionarea fenomenului plagiatului, subvenția insuficientă acordată pentru transportul feroviar și multe altele”, arată studenții.


Studenții din întreaga țară, membri ai ANOSR, au ales să își facă vocea auzită, luând parte la protestul din 19 august 2022 din Timișoara. Astfel, orașul care a militat pentru libertate încă din anii '80, a reprezentat locul în care peste 300 de studenți din toată țara s-au reunit pentru a trage un semnal de alarmă asupra modului în care organele decizionale aleg să le ignore nevoile. ”Vrem dialog, nu monolog!”, ”șase, șase, vin studenții!”, ”voi cu trenul înainte, noi cu dreptul înapoi!”, ”doctorat în plagiat” au fost doar o parte dintre scandările care au răsunat în centrul orașului.

Trebuie amintit faptul că nu este prima dată când studenții se lovesc de rigiditatea guvernanților. Inițiativa campaniei continuă șirul de evenimente pe care Ministerul Educației a ales să le trateze cu superficialitate sau chiar indiferență. Astfel, dintre cele mai recente manifestații publice ale studenților, amintim protestele ,,Vrem să stăm în amfiteatre prin decizii calculate”, din 14 martie 2022, și ,,Transportul studenților nu ține de moftul guvernanților”, din februarie 2021. 


„Aceste evenimente sunt dovada faptului că studenții nu acceptă indiferența și aleg să lupte pentru un sistem educațional calitativ", mai spun studenții.

CITEȘTE ȘI:

Polițiștii cer salarii mai mari. Proteste la Ministerul Muncii

Protest la TAROM. Sindicaliştii amenință cu greva dacă nu li se măresc salariile cu 35%

Protest contra prețului ridicat al carburanților, în Cluj-Napoca. Şoferii au blocat accesul maşinilor. VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter