Educație
Emil Boc, mesaj la început de an școlar: „Școala se schimbă încet, dar sigur! Vă pregătește de slujbe care încă nu există” VIDEO
Primarul Emil Boc a fost transmis un mesaj elevilor clujeni, în timpul unei ceremonii de deschidere a anului școlar 2022-2023.
Primarul Emil Boc a fost transmis un mesaj elevilor clujeni / Foto: Emil Boc - captură ecran
Prezent la ceremonia de deschidere a anului 2022-2023 a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, Emil Boc a ținut un discurs în numele comunității clujene.
La început, primarul a vorbit despre performanțele profesorilor și elevilor de la liceul respectiv, care reprezintă una dintre cele mai moderne școli din România.
„Sunt aici în numele comunității clujene, să vă felicit doamna director și întregul corp profesoral pentru reușitele profesionale pe care le aveți la această școală, una de referință nu numai în județul nostru, ci în România prin rezultatele pe care le aveți la toate nivelele. De asemenea, e o plăcere să fim în cea mai modernă școală din România, pe care împreună am creat-o ca infrastructură și ne mândrim că le putem oferi clujenilor asemenea condiții precum cele pe care le găsim aici la dumneavoastră. Fiecare început de an școlar este un moment și de reflecție asupra ce înseamnă școala pentru fiecare dintre noi și educația, în special, pentru că educația nu se oprește niciodată. Ea începe de la o vârstă foarte fragedă și continuă toată viața. Noi, ca oraș, am înțeles că viitorul comunității noastre se bazează pe școală. Știți bine că multiplele investiții pe care le facem în acest oraș, cel puțin 20% din banii clujenilor merg în educație în fiecare an, în infrastructură, în burse, în transport școlar gratuit, în autobuze școlare, în vouchere educaționale pentru profesori, în pregătirea școlilor”, a transmis Emil Boc.
Boc, mesaj pentru părinți
Emil Boc i-a sfătuit pe elevi să rămână concentrați pe educație, dar să nu ignore nici „plăcerile tinereții”. Totodată, primarul le-a transmis un mesaj părinților, pe care i-a îndrumat să continue „investiția în educația copiilor lor”:
„Acum, dragi elevi, trebuie să știți un lucru: orice v-ați propus voi să fiți când veți fi mari, nimic nu se poate realiza fără educație. Totul trece prin educație (…) dacă veți dori să o duceți mai bine decât părinții voștri, cum și noi ne-am dorit, asta putem face numai și numai prin educație. Dar, repet, asta nu înseamnă că nu veți avea și timp de joacă, de distracție. Cu echilibru și măsură este timp pentru fiecare lucru.
Dragi părinți, dumneavoastră știți cel mai bine că nu este altă investiție sănătoasă și lipsită de grija falimentului decât investiția în educația copiilor noștri. N-ați ezitat și nu veți ezita să faceți tot ce este cu putință și vă invit să faceți în continuare acest lucru: să investiți în carte și în educație! pentru că atunci copiii dumneavoastră, ai noștri, vor avea cu siguranță un viitor. Pe de altă parte, să nu uităm că școala este un loc în care se transmit și se formează valorile, unde viitorii cetățeni ai acestei țări vor învăța cum să se comporte, cum să conducă o comunitate și cum să prospere o țară. Școala nu transmite doar cunoștințe seci, școala formează caractere, formează oameni pe bază de valori. (...) Valori legate de toleranță, colaborare, capacitatea de a fi împreună. Școala trebuie să formeze aceste abilități, mai ales într-o perioadă în care vedeți că la granița noastră este război. Război generat de intoleranță, lipsa de educație și incapacitatea de a înțelege că o singură viață avem aici pe pământ și trebuie s-o facem cât mai plăcută cu putință prin pace și colaborare, nu războaie! (...) Dacă vrem să avem un viitor bazat pe pace, el trebuie pregătit din școală”, a adăugat primarul.
„Școala viitorului vă pregătește să gândiți critic”
Spre final, edilul a vorbit despre modul în care școala se schimbă în prezent și despre „școala viitorului”, care îi va învăța pe elevi să gândească critic și îi va pregăti de slujbele pe care le vor avea în viitor, care „încă nu există”:
„Dragi tineri, să știți că școala acum se schimbă încet, dar sigur. Nu memorarea va fi atributul de bază, ci gândirea critică, acea capacitate de a judeca cu mintea voastră, având acces la toate informațiile din lume, pentru că deja cu o tastă pe calculator sau pe internet puteți afla aproape orice informație. Școala viitorului vă pregătește să gândiți critic, să vă descurcați în orice situație. Vă asigur că mulți dintre dumneavoastră veți lucra în slujbe care astăzi nu există. (...) 25% dintre ele nu există astăzi, dar ele se bazează pe gândire critică și de capacitatea de a vă descurca în orice situație.
Sunt mulți care spun că educația din România nu este la nivelul la care ne-am dori și este adevărat. Dar ce este, până la urmă, perfect pe pământ? Nimic nu e perfect. Toți încercăm să ne facem o viață mai bună în toate domeniile (…) Am citit ieri o statistică: România este pe primul loc în Europa la capitolul de elevi care studiază cel puțin două limbi străine în școală. Suntem urmați apoi de Finlanda, Franța etc. Deci, uitați că sunt lucruri bune. Dar aceeași statistică ne spunea că avem cea mai înaltă rată de obezitate la adolescenți din UE. (...) Cu puțini bani, dar cu rezultate pe termen lung, investiția în mișcare (o minte sănătoasă doar într-un corp sănătos poate să existe). E o mare plăcere să fiu astăzi într-o școală de elită a învățământului românesc. Un an școlar bun, doamne ajută, mult succes la școală!”, a încheiat primarul.
CITEȘTE ȘI: