Educație

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a participat la întâlnirea din cadrul inițiativei Startup Villages a Comisiei Europene

Reprezentanții Universității Tehnice din Cluj-Napoca, domnul Rector Prof. dr. ing. Vasile Țopa și doamna Prorector Prof.dr.ing. Daniela Popescu, au participat la forumul care a reunit șase alianțe de tip Universități Europene, în cadrul inițiativei Startup Villages a Comisiei Europene.

Reprezentantii UTCN la întâlnirea din cadrul  inițiativei Startup Villages a Comisiei Europene Reprezentantii UTCN la întâlnirea din cadrul inițiativei Startup Villages a Comisiei Europene

 

Inițiativa este menționată în Noua Agenda Europeană de Cercetare și Inovare (New European Research and Innovation Agenda - NEIA).


Evenimentul a fost găzduit de Universitatea din Salamanca, Spania, în perioada 5 – 6 septembrie iar prezența delegației universității noastre la această manifestare se datorează apartenenței UTCN atât la Universitatea Europeană de Tehnologie (European University of Technology - EUt+), cât și la Rețeaua Europeană a Instituțiilor de Învățământ Superior Inovatoare (European Network of Innovative High Education Institutions – ENIHEI). 

În cadrul întâlnirii cu Comisarul European pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, doamna Mariya Gabriel, reprezentanții alianțelor universitare au propus o declarație numită Vision Statement, prin care își exprimă sprijinul față de inițiativa  Startup Villages a Comisiei Europene, în deplină concordanță cu agenda europeană de inovare. Doamna Comisar European a punctat rolul cheie al alianțelor de tip Universități Europene și a universităților membre ENIHEI, în crearea și dezvoltarea startup-urilor din zonele rurale, prin sprijinul pe care acestea îl oferă ecosistemelor de inovare din zonele respective. În acest context, în calitate de reprezentant al Universității Europene de Tehnologie - EUt+, domnul Rector Prof.dr.ing. Vasile Țopa, a înmânat doamnei Comisar European Mariya Gabriel, un document-angajament intitulat EUt+ Startup Villages, prin care membrii alianței EUt+ propun o serie de acțiuni concrete cu privire la echipamente și facilități (spații pentru co-working, conexiune la internet de mare viteză, echipamente IT), training și mentorat, cooperare și conexiune cu ecosistemele locale, mediul de afaceri, autorități regionale și locale - toate menite să sprijine startup-urile rurale. Zonele pilot propuse în angajament sunt cele din arealele orașelor Cluj-Napoca, Cartagena, precum și zone rurale din Cipru. 


Reprezentanții universităților membre ENIHEI au susținut prezentări cu teme corelate cu subiectele întâlnirii, din partea Universității Tehnice din Cluj-Napoca, doamna Prorector Prof.dr.ing. Daniela Popescu a prezentat lucrarea Hydrogen and Renewable Energy Research HUB - H2RERH și experiența UTCN în cadrul panelului Enabling deep tech innovation through experimentation spaces and public procurement. Domnia sa a înmânat doamnei Comisar European Mariya Gabriel, un document Manifesto – Deep Tech Talents Pool, elaborat și propus de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în care sunt menționate nouă acțiuni concrete prin care pot fi atrase și menținute talentele din domeniul tehnic. 

Întâlnirea de la Salamanca a prilejuit reuniunea pentru prima dată în format fizic a reprezentanților ENIHEI și a celor șase alianțe universitare, constituind o buna ocazie pentru schimbul de cunoștințe, idei, experiențe și bune practici cu privire la modul în care învățământul superior promovează cultura inovației și stimulează creativitatea și antreprenoriatul. 
Calitatea de membru a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, atât în EUt+ cât și în rețeaua ENIHEI, constituie o onoare dar și o responsabilitate majoră în implementarea strategiei europene pentru universități și a agendei europene pentru inovare.

CITEȘTE ȘI:

Grant de 7 milioane de euro pentru implementarea proiectului de digitalizare eUT4ALL la UTCN

Boc felicită UTCN pentru reușita la nivel mondial: „Suntem pe drumul corect: de la «made in Cluj-Napoca» la «invented in Cluj-Napoca»”

Echipa SDC-UTCN a obținut locul I la “Seismic Design Competition 2022” din Salt Lake City (SUA)

Ultimele Stiri
abonare newsletter