Educație
Au fost selectați cei 34 de bursieri ai Fundației „Mitropolitul Bartolomeu” din anul şcolar şi universitar 2022-2023
Pentru cele 34 de burse, oferite prin concurs de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, pentru anul şcolar şi universitar 2021-2022, şi-au depus dosarul 46 de candidați din întreaga țară.
Pentru cele 34 de burse, oferite prin concurs de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, pentru anul şcolar şi universitar 2021-2022, şi-au depus dosarul 46 de candidați din întreaga țară/ FOTO: deposiphotos.com
Pentru a stabili o ierarhie echitabilă, care să reflecte obiectiv şi transparent atât performanțele şcolare, cât şi profilul social şi familial al fiecărui candidat, evaluarea dosarelor elevilor de liceu şi ale studenților a fost făcută pe baza unei grile de punctaj, în timp ce proiectele de cercetare ale masteranzilor şi doctoranzilor au fost evaluate şi notate de o comisie de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În urma evaluărilor, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” i-a desemnat pe cei 34 de bursieri, din acest an școlar și universitar. Cei 18 liceeni bursieri învaţă în colegii şi licee din Brăneşti, Corabia, Câmpulung-Muscel, Caracal, Cluj-Napoca, Iași, Slatina, Slobozia, Suceava și Vaslui.
Din cei 14 studenți bursieri, cinci sunt studenţi la medicină în Cluj-Napoca, Craiova şi Iaşi, alături de studenţi la teologie, drept, ştiinţe, sau construcții.
Masterandul în teologie și doctorandul în istorie admişi cu proiecte de cercetare sunt de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Listele complete cu cei înscrişi pentru concursul de burse, precum şi rezultatele fiecărui candidat sunt publicate pe situl Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”.
Cu fiecare bursier, Fundația va încheia un contract în care vor fi prevăzute drepturile şi obligațiile ambelor părți pe toată durata derulării bursei. Bursele pentru elevi, în cuantum de 300 de lei lunar, se acordă pe o perioadă de 8 luni, cele pentru studenți şi masteranzi, de 400 de lei lunar, se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctoranzi este de 500 de lei lunar şi se acordă pe o perioadă de 12 luni, toate începând cu data de 15 noiembrie 2022.
Fondul alocat pentru bursele din acest an şcolar şi universitar este de 103.200 lei, iar până în prezent, în cei 14 ani de activitate, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 465 de burse unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 1.242.300 lei.
Articol scris de pr. Bogdan Ivanov
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: