Educație

Un nou laborator va fi inaugurat în cadrul Facultății de Inginerie a Instalațiilor

Miercuri, 16 noiembrie, va avea loc inaugurarea noului Laborator de Aplicaţii în Iluminat – Signify, din cadrul Facultății de Inginerie a Instalațiilor, ca urmare a colaborării începute în urmă cu aproape doi ani între Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi compania Signify România, cunoscută anterior ca Philips Lighting.

Un nou laborator va fi inaugurat în cadrul Facultății de Inginerie a Instalațiilor Un nou laborator va fi inaugurat în cadrul Facultății de Inginerie a Instalațiilor

 

Laboratorul situat la parterul clădirii anexe a Facultății de Inginerie a Instalaţiilor de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 128-130, este utilizat, începând cu acest an universitar, pentru cursurile şi aplicaţiile noului masterat în limba engleză, Building Services for Regenerative Cities / Instalaţii pentru Oraşe Regenerative. În cadrul laboratorului sunt înglobate soluţii de iluminat pentru educaţie, comerţ, industrie şi iluminat public, fiind prezentate în premieră, aparate de iluminat realizate cu imprimante 3D şi aparate de iluminat stradal solare. Reprezentantul companiei și CEO Signify România și Europa de Sud-Est, Razvan Copoiu, a subliniat că "Susținerea sistemului de educație din țara noastră, inclusiv prin implementarea unor soluții de iluminat inteligent în școlile din România, rămâne una dintre preocupările noastre, suntem bucuroși să fim alături de Facultatea de Inginerie a Instalațiilor a Universității Tehnice Cluj-Napoca la evenimentul de lansare a acestui laborator de iluminat, complet dotat cu sisteme de iluminat Signify, care asigură cadrul perfect în vederea încurajării dezvoltării ideilor, cunoștințele și experiențelor în domeniul iluminatului. Prin felul în care creăm și utilizăm lumina, ne dorim să îmbunătățim viețile oamenilor și să aducem un impact pozitiv asupra planetei. La Signify, vorbim constant despre viitor, dar ne gândim la un viitor inteligent, iar un viitor inteligent se construiește începând de astăzi, prin investiții  în oameni, în educație și în cercetare. Numai prin educație și prin crearea cadrelor perfecte de studiu reușim să evoluăm și să dăm generațiilor viitoare șansa unui viitor mai sustenabil și mai sigur. Rămânem dedicați eforturilor noastre de a explora potențialul extraordinar al luminii, pentru vieți mai luminoase și o lume mai bună."


Cu această ocazie, va fi inaugurată şi o sală de seminarii  - I-324, dotată cu un sistem de iluminat inteligent Signifyla care se pot modifica temperatura de culoare şi fluxul luminos în funcţie de ritmul circadian.

În acest context, domnul decan al Facultății de Inginerie a Instalațiilor, Conf.dr.ing. Florin Domnițaa declarat că ”Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor îşi continuă astfel proiectele de modernizare şi dezvoltare a laboratoarelor pe direcţia de clădiri inteligente: Laboratorul de Instalaţii de Aer Condiţionat, Laboratorul de Tehnică Sanitară, Laboratorul de Tehnologie a Instalaţiilor, etc.  Dorim astfel, să le arătăm tinerilor că, într-adevăr, dinamica schimbărilor în Domeniul Ingineriei  Instalaţiilor s-a accelarat în ultimii ani. Scopul acestor acţiuni este familiarizarea viitorilor absolvenţi ai facultăţii noastre cu tehnologiile şi echipamentele de ultimă generaţie, făcând mai uşoară integrarea lor pe piaţa muncii, în cadrul firmelor de proiectare şi antreprenoriat. Viziunea noastră pe termen lung este integrarea noilor tranduri de profil, în procesul didactic.”


Evenimentul este organizat de compania Signify, cu susținerea conducerii Facultății de Inginerie a Instalațiilor, pe data de 16 noiembrie 2022,  începând cu ora 15, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 128-130.

CITEȘTE ȘI:

Grant de 7 milioane de euro pentru implementarea proiectului de digitalizare eUT4ALL la UTCN

Boc felicită UTCN pentru reușita la nivel mondial: „Suntem pe drumul corect: de la «made in Cluj-Napoca» la «invented in Cluj-Napoca»”

Echipa SDC-UTCN a obținut locul I la “Seismic Design Competition 2022” din Salt Lake City (SUA)

Ultimele Stiri
abonare newsletter