Educație

Înscrierile la clasa pregătitoare, în perioada 3-18 mai. Cum arată cererea pe care trebuie să o completeze părinții

Ministerul Educaţiei a transmis, marţi, noi precizări despre înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, subliniind că cererile se depun în perioada 3-18 mai. De asemenea, ministerul a publicat formularul pe care trebuie să îl completeze părinţii.

Copii în clasă. Sursă foto Pixabay.com Copii în clasă. Sursă foto Pixabay.com

 

Cererile se transmit online sau se depun, în perioada 3 - 18 mai, la unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea copiilor.


În aceeaşi perioadă, vor fi depuse/transmise şi celelalte documente necesare pentru înscriere, conform Ministerului Educaţiei.

CUM ARATĂ CEREREA TIP DE ÎNSCRIERE LA CLASA PREGĂTITOARE


Ce acte trebuie să depună părinții pentru înscrierea copilului la clasa pregătitoare

Documentele necesare înscrierii sunt:

Actul de identitate al părintelui/al tutorelui legal; dacă este cazul, document din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească şi unde este stabilit domiciliul minorului;
Certificatul de naştere al copilului;
Recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare (pentru copiii care împlinesc 6 ani perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2023 inclusiv);
În cazul înscrierii la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie sunt necesare şi documentele care atestă îndeplinirea criteriilor generale, respectiv a criteriilor specifice de departajare.


Criteriile generale de departajare sunt disponibile şi pe cererea-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare sunt comunicate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ.

Ce se întâmplă dacă copilul nu este înscris la școala cerută, din lipsă de locuri

Conform Ministerului Educației, părintele poate opta pentru înscrierea copilului la şcoala de circumscripţie în situaţia în care copilul nu este înscris la şcoala solicitată, din lipsă de locuri libere, prin bifarea acestei opţiuni în cererea-tip de înscriere.


De asemenea, Ministerul Educației a răspuns mai multor întrebări legate de înscrierea la clasa pregătitoare:

CARE ESTE CALENDARUL DE COMPLETARE/DEPUNERE A CERERILOR?

În perioada 3 - 18 mai 2023, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa cererile-tip de înscriere online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor.


De asemenea, în aceeași perioadă vor fi depuse/transmise cererile-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplă.

CÂND ȘI UNDE VOR FI AFIȘATE LISTA ELEVILOR ÎNSCRIȘI ȘI LISTA LOCURILOR LIBERE?

31 mai (pentru prima etapă de înscriere): afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul fiecărui inspectorat școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere;
15 iunie (pentru a doua etapă de înscriere): afișarea în fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

CARE SUNT CRITERIILE DE DEPARTAJARE PE CARE ŞCOLILE LE APLICĂ DACĂ NUMĂRUL DE COPII ESTE SUPERIOR NUMĂRULUI DE LOCURI?

I. Criterii generale:

a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
d) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.

II. Criterii specifice:

Sunt aplicate după criteriile generale şi numai dacă acestea nu reuşesc să facă departajarea între copii, cu excepţia situaţiilor prevăzute de metodologia-cadru.
Sunt elaborate de către fiecare unitate de învăţământ în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinţi/tutori legali şi nu pot fi discriminatorii, respectiv trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale, indiferent de condiţia socială, financiară, indiferent de naţionalitate, rasă, religie, confesiune, sex etc.

DE UNDE ÎŞI POT PROCURA PĂRINŢII INFORMAŢII?

Internet: inspectoratele şcolare generale vor afișa, pe prima pagină a site-urilor proprii, o secţiune numită Înscrierea în învăţământul primar 2023;
Direct de la şcoli;
Prin intermediul liniei telverde (la nivelul inspectoratului școlar).

EXISTĂ SUFICIENTE LOCURI PENTRU COPII ÎN CLASA PREGĂTITOARE?

Da, fiecare copil are un loc asigurat. Numărul de locuri alocat prin cifra de şcolarizare pentru clasa pregătitoare este mai mare decât numărul copiilor.

CUM FUNCŢIONEAZĂ ÎNSCRIEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR PRIVAT?

Înscrierea se face în prima etapă.
Înscrierea se face direct la unitatea de învăţământ sau prin formularul online, dacă unitatea de învăţământ autorizată/acreditată şi-a introdus toate datele în aplicaţia informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare, la fel ca unităţile de învăţământ de stat. Dacă nu, înscrierea se face doar la unitatea de învăţământ. În cazul înscrierii online, validarea înscrierii se face la sediul unităţii de învăţământ dorite.
În cazul în care, din diferite motive, copilul nu este înmatriculat la unitatea de învățământ particular solicitată, acesta poate fi înscris la școala de circumscripție, dacă părintele/ tutorele legal instituit/ împuternicitul legal a bifat opțiunea de întoarcere la școala de circumscripție sau, în caz contrar, participă la a doua etapă de înscriere.

CE ESTE IMPORTANT DE ȘTIUT DESPRE CEREREA DE ÎNSCRIERE ONLINE?

Atenție! Completarea cererii de înscriere online nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea de învățământ și nu elimină obligativitatea de a vă prezenta la unitatea de învăţământ unde doriţi înscrierea cu dosarul complet al copilului, în vederea validării.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Clasa pregătitoare. Mesaj pentru părinți să nu mai aglomereze școlile din centrul Clujului. „Școlile de cartier oferă condiții mult mai bune”

Înscrierea în clasa pregătitoare. Ce se întâmplă cu copiii care nu au mers la grădiniță sau care nu sunt dezvoltați corespunzător pentru școală?

Ghid pentru părinți. Tot ce trebuie să știi despre înscrierea în clasa pregătitoare 2023. Cum se completează cererea și ce documente ai nevoie

Ultimele Stiri
abonare newsletter