Educație
Ministerul Educației dorește să cumpere microbuze electrice pentru elevi
Ministerul Educației vrea să achiziționeze microbuze electrice.
Ministerul Educației vrea să cumpere autobuze electrice /FOTO: depositphotos.com
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”.
Prin intermediul unităţilor administrativ-teritoriale judeţe, unităţile de învăţământ preuniversitar vor fi dotate cu microbuze electrice, cu finanţare prin Planul Naţional de Reformă şi Rezilienţă (PNRR).
„Această investiţie vizează tranziţia spre verde, care reprezintă punctul central al agendei Uniunii Europene pentru următorul deceniu, iar sistemele de învăţământ joacă un rol important în aceste demersuri, care trebuie să beneficieze de o infrastructură modernă", susţine sursa citată.
Alocarea financiară totală din PNRR pentru achiziţia microbuzelor electrice este de 250 de milioane de euro, fără TVA. Alocarea financiară per proiect este de maximum 6.097.560.97 de euro, fără TVA.
„Obiectivul apelului vizează îmbunătăţirea condiţiilor de transport pentru elevi, cu precădere în zonele izolate, cu populaţie scăzută, prin furnizarea de microbuze şcolare verzi (electrice), prietenoase cu mediul şi cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor la educaţie, prin protejarea mediului înconjurător în acelaşi timp", spun reprezentanţii ministerului.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Sursă foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: