Educație

Sindicaliștii de la UBB ies în stradă alături de profesori! Mii de oameni vor protesta marți în Piața Unirii

Sindicaliștii de la UBB se alătură profesorilor aflați în grevă. Profesorii universitari ies în stradă marți, în semn de solidaritate.

Profesorii clujeni au ieșit în stradă / Foto: monitorulcj.ro Profesorii clujeni au ieșit în stradă / Foto: monitorulcj.ro


 

„În data de 30 Mai 2023, între orele 12:00 – 13:00, în fața Ansamblul Monumental Matei Corvin din Piața Unirii, participăm la o acțiune de solidaritate alături de preuniversitari. Acțiunea are în vedere susținerea revendicărilor preuniversitarilor și universitarilor. Vă așteptăm alături de noi!”, a transmis conducerea sindicatului UBB.


 

Mii de profesori, cadre didactice și personal auxiliar din tot județul Cluj ar urma să participe marți, 30 mai, la un protest care se va desfășura în Piața Unirii de la ora 12. 


Săptămână trecută peste 4.000 de profesori clujeni au ieșit în stradă, blocând circulația în centrul Clujului, pentru a cere salarii mai mari. Profesorii se află în a doua săptămână de grevă generală. Mai mult, sindicaliștii clujeni au avut ocazia să își spună nemulțumirile direct premierului Nicolae Ciucă, prezent la Cluj pentru semnarea contractului pentru metrou, însă a fost în zadar.

Președintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunțat luni că sindicaliștii cer ca în viitoare lege a salarizării bugetarilor să fie stipulat clar că salariul brut al unui cadru didactic cu studii superioare este egal cu salariului mediu brut pe economie.


În luna martie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7.290 de lei, echivalentul unui câștig salarial mediu net de 4.554 lei, potrivit Institutului Național de Statistică. Pe de altă parte, în 2022 câştigul salarial mediu brut a fost 6.120 lei, echivalentul unui câștig salarial mediu net de 3.801 lei, potrivit Comisiei Naționale de Prognoză.

În acest moment, salariul net al unui cadru didactic debutant este de circa 2.400 de lei.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Protestul profesorilor clujeni în imagini. Sute de sindicaliști în stradă, circulația auto blocată!

Profesorii resping propunerea guvernanților și anunță continuarea grevei. „Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea acestei forme extreme de protest”

Ultimele Stiri
abonare newsletter