Educație

Mediile elevilor, încheiate cu două note la o disciplină. Regulamentul pentru încheierea situației școlare, modificat de Ministerul Educației

Mediile elevilor vor putea fi încheiate cu minim două note la o disciplină de studiu. Ministerul Educației a modificat regulamentul de funcționare a școlilor prin ordin de ministru, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Oficial. Situația școlară a elevilor, încheiată în baza a minim două note pe disciplină/Foto: Emil Boc Facebook.com Oficial. Situația școlară a elevilor, încheiată în baza a minim două note pe disciplină/Foto: Emil Boc Facebook.com

 

 


În contextul grevei generale din învățământ, elevii vor putea avea încheiată situația școlară în baza a minim două note pe disciplină, potrivit proiectului propus marți seară de Ministerul Educației.

 


Joi, 8 iunie 2023, a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022), potrivit unei informări publicate de ministerul de profil. 

Noile modificări permit încheierea situației școlare a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar pe baza a două calificative, după cum urmează:


  • în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două. 
  • în anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.

„Modificările propuse asigură cadrul legal pentru încheierea situației școlare a elevilor cu minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care își reiau activitatea și nu implică încheierea situației școlare de către conducerea unității școlare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă”, arată Ministerul Educației.

Potrivit docuumentului citat, prevederea referitoare la eliminarea obligativității validării situației în Consiliul profesoral reprezintă o măsură de simplificare a procedurilor la nivelul unităților de învățământ, în contextul perioadei scurte de timp rămase până la finalizarea cursurilor. 


Profesorii continuă greva generală din învățământ, nemulțumiți de propunerile oferite de Guvern pentru deblocarea crizei din educație. 

Joi, cadrele didactice din Cluj au ieșit din nou în stradă și s-au adunat în Piața Unirii de unde au plecat într-un marș de protest pe Bulevardul Eroilor.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Profesorii au ieșit la protest în Cluj-Napoca pentru a treia oară. Mii de profesori au pornit în marș pe Bulevardul Eroilor. VIDEO

Mediile elevilor ar putea fi încheiate doar cu două note pe disciplină, în contextul grevei profesorilor

Greva din școli continuă: „Nu ne mai trimiteți la clase! Asumați-vă că educația va fi prioritate națională”

Ultimele Stiri
abonare newsletter