Educație
ULTIMA ORĂ Greva din educație a fost suspendată
Reprezentanții sindicatelor din educație au anunțat suspendarea grevei generale din învățământ.
Greva generală din învățământ se supendă/Foto: FSLI România Facebook.com
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au luat decizia suspendării grevei generale.
Decizia este condiţionată de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de luni, a principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximumul grilei de salarizare din sistemul public şi de acordarea primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 1 ianuarie 2024, se menţionează într-un comunicat comun al celor două federaţii sindicale.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:
- principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
- acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024”, arată reprezentanții sindicatelor pe pagina de Facebook.
Potrivit acestora, în situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat duminică, după întâlnirea cu sindicatele din Educație, că așteaptă răspunsul acestora, în urma ultimei oferte înaintate.
Potrivit ultimei propuneri formulate de Guvern, salariile din sistem ar urma să crească cu 25% pentru tot personalul.
„Ne dorim să încheiem acest conflict de muncă pentru că este absolut o chestiune de responsabilitate față de sistemul de educație, față de copii, față de părinți. Pornind de la faptul că sunt lucruri pe care le-am asumat în OUG pe care am adoptat-o astfel încât să putem încheia acest conflict, o vom pune în transparență azi, împreună cu sindicatele am agreat creșterea valorii sumelor pe care personalul didactic și didactic auxiliar să crească la nivelul de 25%.
De asemenea am agreat ca începând cu anul viitor pe grila de salarizare nouă salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, de asemenea procentul de 40% din vechea ordonanță va crește la 50% din 1 ianuarie 2024 și vom acorda acele sume de formare profesională de 1500 pentru personalul didactic și auxiliar și 500 de lei pentru personalul nedidactic.
Am convingerea că a înțeles că nu există alt parcurs decât acesta și în tot ceea ce am realizat până acum am dat dovadă că ceea ce am promis, am făcut”, a explicat, duminică, premierul Nicolae Ciucă.
Greva generală din Educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: