Educație

Parteneriat între UMF Cluj și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu. Universitățile își unesc forțele pentru a pregăti tinerii medici

UMF Cluj și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu au semnat un acord de parteneriat. Scopul este de a promova mediul academic medical românesc și inserția pe piața muncii a personalului calificat în domeniul sănătății.

Prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj, și prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul ULBS / Foto: UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca Prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj, și prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul ULBS / Foto: UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

 


Un  acord de parteneriat cu o durată de 5 ani a fost semnat în 27 iunie 2023, la Cluj-Napoca, între Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.


Semnarea acordului de parteneriat între UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu / Foto: UMF Cluj

Obiectivul parteneriatului este susținerea intereselor comune în domeniul promovării mediului academic medical din România și a inserției pe piața muncii a specialiștilor calificați în domeniul serviciilor de sănătate. Acordul a fost semnat de rectorii celor două universități, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, din partea universității clujene și prof. dr. Sorin Radu, din partea ULBS.

Direcțiile de colaborare ale acordului vizează activitatea didactică și de formare profesională a studenților din cele trei cicluri de studii (licență, masterat, doctorat), a medicilor rezidenți, dar și a cadrelor didactice. De asemenea, câteva puncte importante fac referire la realizarea de proiecte comune cu relevanță academică, medicală și socială, precum și la schimburile inter-universitare


Un alt obiectiv este legat de colaborarea în activități de cercetare, dezvoltare, inovare și valorificare a rezultatelor cercetării medicale și biomedicale, dar și de calificare a personalului, în scopul asigurării serviciilor de sănătate calitative.

Reprezentanți ai UMF Cluj și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, la semnarea acordului de parteneriat / Foto: UMF Cluj

„Prin această colaborare, ne propunem să consolidăm schimbul de cunoștințe și expertiză între cele două instituții, să stimulăm inovația în cercetare și să pregătim tinerii profesioniști pentru a face față provocărilor complexe din sectorul sănătății. Prin combinarea resurselor și a experienței noastre, ne dorim să dezvoltăm programe educaționale de înaltă calitate, să promovăm practicile medicale avansate și să contribuim la crearea unei baze solide pentru progresul continuu în domeniul sănătății în România. Suntem convinși că această alianță strategică va aduce beneficii semnificative pentru studenți, cadrele didactice și întregul sistem medical și va facilita accesul la o forță de muncă bine pregătită și angajată în îmbunătățirea sănătății și bunăstării societății noastre”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.


„Afinitățile celor două universități s-au conturat încă din anii ‘90, când colegii de la UMF Cluj ne-au fost alături în procesul de înființare al Facultății de Medicină din cadrul ULBS. De-a lungul acestei istorii comune am dezvoltat proiecte, ne-am susținut reciproc la nivel academic, așa încât era momentul să consolidăm toată această colaborare printr-un acord de parteneriat. Suntem foarte încrezători în efectele acestui acord, atât la nivel academic, cât și în privința implicării în comunitate”, a spus prof.univ. dr. Sorin Radu, rectorul ULBS, cu ocazia semnării parteneriatului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Patru studenți UMF Cluj, paramedici SMURD, au câștigat locul I la un concurs internațional de simulare în medicină de urgență

UMF Cluj, alături de universități europene de top, în Stockholm. Studenții clujeni și cei străini au căutat soluții inovatoare pentru tinerii cu boli mintale

Ultimele Stiri
abonare newsletter