Educație
352 de profesori clujeni vor susține miercuri examenul de definitivare în învățământ
În județul Cluj, 352 de profesori sunt așteptați miercuri, 19 iulie, la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2023.
Profesor care ține un curs/ Foto: pixabay.com
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2023, este organizată pentru 41 de discipline, în centrul de examen de la Colegiul Național „George Coșbuc”, din Cluj-Napoca și se desfășoară potrivit Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământ.
Dintre cei 381 de candidați înscriși la începutul anului școlar 2022-2023, în județul Cluj, au fost admiși, în vederea susținerii probei scrise, 352 de candidați care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine” și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8 (note nu mai mici de 7 la fiecare probă).
Probele au loc miercuri
Proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ începe la ora 9:00, iar candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 și, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil.
Durata de redactare a lucrării scrise este de 4 (patru) ore, de la primirea subiectelor, timp ce poate fi depășit doar în cazul candidaților cu cerințe speciale care au solicitat acest lucru. În județul Cluj s-a înregistrat o singură solicitare din partea unui candidat pentru aprobarea condițiilor privind asigurarea egalității de șanse.
La fel ca în sesiunile anterioare, la nivelul județului Cluj, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (114 candidați), învățământ primar în limba română (55 de candidați), psihopedagogie specială ( 19 candidați) și educație fizică și sport (19 candidați).
Elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa și la avizierul centrului de examen, organizat la nivelul județului Cluj.
„Evoluţia în carieră a personalului didactic din învățământul preuniversitar se realizează prin promovarea examenelor de definitivare în învăţământ şi obţinerea gradelor didactice II şi I.Examenul naţional de definitivare în învăţământ este unul deosebit de important, întrucât cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar, în timp ce persoanele care nu promovează examenul de definitivat pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.
Acordarea definitivării în învăţământ semnifică recunoaşterea competenţelor minime acceptabile dobândite de către o persoană care a optat pentru cariera didactică şi care garantează, în acest fel, că dispune de pregătirea necesară pentru exercitarea profesiei didactice şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă. Eu mă bucur că, în județul Cluj, de la un an la altul, există tineri angajați în învățământ care sunt preocupați de evoluția în carieră și care se înscriu pentru obținerea definitivării în învățământ, iar rezultatele lor demonstrează, încă o dată, calitatea mediului educațional clujean, în toată dimensiunea lui: sistemul de învățământ preuniversitar, care pregătește elevii, mediul academic, care se ocupă de formarea inițială a cadrelor didactice. Tuturor le urez mult succes!, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Când se afișează rezultatele?
Primele rezultate vor fi afișate în data de 25 iulie 2023, în centrul de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 25 iulie 2023 și 26 iulie 2023. Rezultatele finale se vor afișa la centrul de examen din județul Cluj, Colegiul Național „George Coșbuc”, din Cluj-Napoca și pe site-ul definitivat.edu.ro., în data de 1 august 2023.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, medie care trebuie să fie cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului național de definitivare în învățământ.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul principal al acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: