Educație

Daniel David insistă în privința unificării universităților. „Am putea fi în top 500 Shanghai”

Rectorul UBB, Daniel David, oferă noi argumente în favoarea comasării universităților.

Daniel David, rectorul UBB/Foto: /Foto: Universitatea Babeș-Bolyai Facebook.com Daniel David, rectorul UBB/Foto: /Foto: Universitatea Babeș-Bolyai Facebook.com

 

 


Reprezentanții UMF Cluj au respins, recent, propunerea formulată de rectorul UBB, Daniel David, care a susținut că universitățile ar trebui unificate, în condițiile în care România nu mai are nicio universitate în Top 1000 în clasamentul internațional Shanghai (ARWU) din 2023.

 


„Dacă Universitatea din Cluj, Universitatea din București, Universitatea Cuza reușesc o formulă de colaborare strânsă cu universitățile de medicină din aceste orașe, toate cele trei universități intră în top 1000 și eu cred că unele dintre ele chiar în top 500”, a apreciat Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în cadrul unui interviu acordat televiziunii publice regionale din Cluj

Noi soluții pentru rezultate academice reprezentative

În ciuda opoziției unor instituții de învățământ superior față de consolidarea universităților, aspect ce ar putea modifica arhitectura academică din România, rectorul UBB a înaintat două soluții pentru a asigura prezența universităților din România în rankingul Shanghai. 


Finanațrea suplimentară, pentru angajarea numărului de specialiști necesari, precum și dezvoltarea compenentei biomedicale din universități ar putea crea avantaje competitve pentru instituțiile de învățământ superior din România. 

Potrivit rectorului UBB Daniel David, „sunt două soluții
- Să angajăm mai mulți oameni în acele domenii care publică potrivit acestui ranking, adică mai ales în științe, iar pentru asta avem nevoie de bani de la Guvern, avem nevoie de bani de la Ministerul Educației, fiindcă trebuie să angajăm nu doi-trei oameni, trebuie să angajăm 100-100 și ceva de oameni noi. 
Sau doi: să adăugăm programe care au ca rezultat principal acest tip de publicații, de exemplu programele bio-medicale”, a declarat, vineri, în cadrul interviului, rectorul Universității Babeș-Bolyai, potrivit sursei citate


Daniel David a arătat că unificarea universităților ar putea permite un acces mult mai favorabil în topul Shangai. Astfel, instituțiile de învățământ superior s-ar putea clasa chiar și în top 500. 

„Dacă Universitatea din Cluj, Universitatea din București, Universitatea Cuza reușesc o formulă de colaborare strânsă cu universitățile de medicină din aceste orașe, toate cele trei universități intră în top 1000 și eu cred că unele dintre ele chiar în top 500. Simplu, ca să nu mai discutăm povești”, a declarat David. 


CITEȘTE ȘI: 
România nu mai este reprezentată de nicio universitate în clasamentul internațional Shanghai. După șase ani, UBB iese din topul 1.000 global

În lipsa unor măsuri coerente și decisive, România va avea de pierdut. Cu toate acestea, rectorul UBB nu susține ideea „absolutizării” rankingurilor. 

„Rankingurile sunt importante, dar nu trebuie absolutizate. De asemenea, nu-mi place că se absolutizează rankingul Shanghai. Este un ranking de referință, dar el este foarte cunoscut fiindcă este un ranking, să spun așa, “părinte fondator”. Este printre primele rankinguri, dacă nu primul ranking major al universităților. Dar astăzi există rankinguri care sunt mult mai complexe și mai dinamice decât rankingul Shanghai. (...).

Sper ca în următorii ani să văd universitățile de medicină și farmacie în acel ranking, fiindcă tot outcome-ul în zona biomedicală se socotește în Shanghai. De la UBB zona de știință, care se socotește și contează în primul rând în acest ranking față de zona socioumană, este cam 40-45% – eu am foarte mulți colegi la litere, la filozofie, la istorie, la greacă, la latină, lîn zona artelor, care publică cărți și capitole, care nu se socotesc în acest clasament. Dar UBB nu-și permite să renunțe la astfel de domenii care constituie și contribuie la cultura unei țări. Știu că ce spun este neplăcut pentru unii, dar credeți-mă, este al naibii de adevărat și, dacă acceptăm acest lucru, putem găsi și diverse soluții. Soluțiile nu înseamnă neapărat fuziuni între universități, dacă acestea nu doresc, ci și ajutarea diverselor universități, așa cum sunt, să se dezvolte mai bine pentru a putea pătrunde și în Shanghai, dacă România dorește să aibă universități în clasamentul Shanghai”, a declarat Daniel David, rectorul UBB. 

Consultă interviul integral. 

Pentru prima dată din 2017 încoace, România nu mai este prezentă de nicio universitate în Academic Ranking of World Universities (ARWU) – top 1.000, clasamentul internațional al universităților realizat de Shanghai Ranking Consultancy.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Rectorul UMF Cluj nu este de acord cu unificarea universităților: „Nu prin comasare crește performanța”

România nu mai este reprezentată de nicio universitate în clasamentul internațional Shanghai. După șase ani, UBB iese din topul 1.000 global

Ultimele Stiri
abonare newsletter