Educație
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, despre rezultatele simulării de la Evaluarea Națională. „Faptul că aproape 60% din elevii de clasa a VIII-a n-au reușit să obțină notă de trecere la matematică dă de gândit”.
Doar 42% dintre elevi au luat peste 5 la matematică la simularea examenului de Evaluare Națională. Președintele Academiei Române, clujeanul Ioan Aurel Pop, apreciază că studiul matematicii trebuie „simplificat”.
Potrivit datelor oficiale, în urma desfășurării sesiunii din februarie a simulării examenului de Evaluare Națională, doar 42% dintre elevii din clasele a VIII-a au luat note de peste 5 la matematică.
În acest context, Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a semnalat că în lipsa unor măsuri, procentul celor care nu reușesc să obțină notă de trecere se va apropia de 70%.
„Faptul ca 58% din elevii de clasa a VIII-a n-au reușit să obțină notă de trecere la matematică… dă de gândit. Multe lucruri înseamnă că nu sunt bune și materia înseamnă că nu e bună.
CITEȘTE ȘI:
Rezultate simulare Evaluare Națională. Doar trei medii de 10 obținute de elevii de clasa a VIII-a din Cluj. Peste 300 de elevi din județ au lipsit de la examen.
Dacă nu simplificam studiul matematicii în școală o să ajungem la 68% sub nota 5. Mai bine mai simplu pe înțelesul tuturor, decât complicat pentru 5 elevi din clasă“, a declarat Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, în cadrul unei conferințe dedicate educației, desfășurate la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, potrivit edupedu.ro
Rezultate slabe la simularea examenului de Evaluare Națională
Săptămâna trecută, ministerul Educației a publicat rezultatele la simularea Evaluării Naționale (EN) 2024. Potrivit datelor oficiale doar 42% dintre elevii din clasele a VIII-a au luat note de peste 5. La limba și literatura română procentul este de aproape 74%.
*Limba și literatura română - număr note mai mari sau egale cu 5: 121.759 (73,98%).
*Matematică: număr note mai mari sau egale cu 5: 69.347 (42,37%).
*Limba și literatura maternă - număr note mai mari sau egale cu 5: 8.161 (82,93%).
La simularea examenului de Evaluare Națională de anul trecut, 59% dintre elevi au reușit să ia note mai mari sau egale cu cinci (față de 42%, în 2024), iar la limba și literatura română procentul de promovare a fost de 75% (față de aproape 74%, în 2024).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: