Educație
Cei mai tineri fizicieni din Cluj. Zeci de elevi au învățat despre fizica particulelor de la cercetătorii CERN.
Zeci de elevi clujeni au avut ocazia să își aprofundeze cunoștințele despre fizica particulelor, în cadrul unui masterclass internațional.
Zeci de elevi clujeni au avut ocazia să își aprofundeze cunoștințele despre fizica particulelor, în cadrul unui masterclass internațional/ Foto: monitorulcj.ro
Cu simulările de Bacalaureat care bat la ușă, zeci de elevi clujeni au participat sâmbătă, 2 martie, la un masterclass internațional despre fizica particulelor.
Prin acest masterclass s-a dorit să îi ajute pe elevii din ani terminali să-și aprofundeze cunoștințele despre fizica particulelor și să se familiarizeze cu acest domeniu.
„Singurul ingredient de care au nevoie copiii este să fie curioși”
30 de elevi din liceele din Cluj-Napoca s-au prezentat sâmbătă la ora 09:00 la Facultatea de Fizică din cadrul UBB Cluj. Aceștia au avut parte de două ore de teorie prezentate de profesorul Tiberiu Drăgoiu de la UBB și profesorul Călin Alexa care a venit de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.
„Singurul ingredient de care au nevoie copiii este să fi curioși. Am vrut să insuflu partea de contemporanis pentru că există multe lucruri care se întâmplă în perioada noastră, nu trebuie să învățăm numai fizica ca și istorie (…) (De ce mulți elevi merg spre alte domenii decât fizica? - n.red.) Eu cred că este la boderline între economie, stil de viață și ceea ce vrei să faci în viață.
Suntem mult prea mult pe partea de consumatori, de la electronică, la gadgeturi…Eu când văd un lucru mă gândesc «Oare cine a făcut-o, cum s-a gândit, oare ce se află înăuntru». Asta ar fi curiozitatea, iar următorul pas probabil pentru cei care doresc să intre în domeniul de fizică și inginerie este «Hai să creez ceva nou», dar de unde încep? Începi de la lucruri mici și copiezi cel puțin modelul implementat de fizicieni în viața noastră. Este la fel ca un puzzle, iau diferite piese din diferite locuri și fac un lucru nou dar care va fi folosit în societate”, a declarat pentru monitorulcj.ro Tiberiu Drăgoiu.
Elevii au avut și partea practică în care s-au jucat cu programul MINERvA. Acesta este un instrument dezvoltat pentru a ajuta studenții să învețe mai multe despre experimentul ATLAS și despre fizica particulelor de la CERN. Se bazează pe Atlantis, afișajul de evenimente folosit la ATLAS pentru a vizualiza ce se întâmplă în detector. Scopul MINERVA este de a oferi studenților o mai bună înțelegere a modului în care funcționează detectoarele de particule și a fizicii pe care o studiază. În prezent, în MINERvA, studenții sunt capabili să studieze evenimentele bosonului W și Z prin observarea produselor lor de dezintegrare și să aplice aceste cunoștințe pentru a căuta bosonul Higgs. Elevii pot căuta, de asemenea, dezintegrarea hadronilor neutri, căutând perechi de piste încărcate opus care provin dintr-un vârf deplasat din interacțiunea principală.
MINERvA a fost folosit în întreaga lume în cursurile de master de fizică a particulelor din 2008, folosind date simulate. În primăvara anului 2011, datele reale privind coliziunile LHC au fost utilizate pentru prima dată într-o serie de cursuri internaționale de master.
„Programul s-a făcut în urmă cu 20 de ani din condei, din pix și hârtie. Cu timpul, mulți programatori au venit în cadrul programului și au creat programul. MINERvA este ca un joc de calculator pe care tu încarci rezultatele colegilor. Fiecare copil realizează 50 de evenimente. Tu nu vezi coliziunea, ci doar ce se întâmplă după, vezi puncte și traiectorii.
Pe baza regulilor ei deduc de ce s-a produs acea coliziune. Ei văd pozele și trasează de unde vine poza respectivă, adică din ce tip de coliziune a avut loc. Este ca și analogia după accident, tu nu vezi accidentul în sine, vezi după accident. Ce informații am despre îndoitura mașinii și alte elemente îmi pot da seama cum s-a produs accidentul”, a adăugat Tiberiu Drăgoiu.
Potrivit profesorului Tiberiu Drăgoiu din cele 15 grupe formate vor ieși circa 750 de coliziuni analizate.
Prima ediție a masterclass-ului în Cluj-Napoca
Călin Alexa s-a declarat încântat de faptul că a găsit curiozitate în rândul tinerilor.
„Eu cred că este un lucru foarte frumos pentru ei pentru că scopul nostru nu este să îi facem fizicieni, ci să le dăm informații despre fizică, informații care pot fi asimilate. Vrem să le arătăm că există lucruri frumoase și ușor de înțeles, este o practică cu componenta de software, cu măsurători de la CERN la care elevii au acces (…) Nu este greu programul, cunoștințele de care au nevoie le primesc de la noi. Pentru ei este totul vizual și trebuie să înțeleagă secvența anumitor mărimi și după să te bucuri de înțelegerea lor, exact ca la un joc pe calculator”, a transmis Călin Alexa.
După ce elevii învață teoria și pun în aplicare datele colectate prin CERN, pe 9 martie, vor avea o videoconferință în care vor discuta cu alți elevi și profesori din Porto, București, Beja, Praia și Beira.
Ce spun elevii despre masterclass?
Mălina este elevă în clasa a XII-a la Liceul „Avram Iancu” și a fost entuziasmată de acest masterclass, ea dorindu-și să meargă la Facultatea de Fizică.
„Vreau să merg mai departe pe Facultatea de Fizică și după pe astrofizică. Am descoperit astronomia în clasa a X-a și după mi-am dat seama că trebuie să știu fizică și după că trebuie să știu și matematică. Sunt o fire curioasă”, a declarat Mălina reporterilor monitorulcj.ro.
„De la liceu am aflat de masterclass. De mic eram foarte curios, eram genul de copil care se uita la videoclipuri de jumătate de oră despre curiozitățile fizicii. Încă nu știu dacă mai departe voi continua tot cu fizica, dar o să mă gândesc. Nu am mai lucrat până acum cu MINERvA, dar sunt deschis să încerc lucruri noi”, a adăugat David, elev în clasa a XI-a la Liceul „Avram Iancu”
Cine este CERN?
Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară este o organizație europeană de cercetare științifică, care operează cel mai mare laborator din lume pentru cercetarea particulelor elementare. Laboratorul este situat la câțiva kilometri nord-vest de Geneva, la granița dintre Elveția și Franța. Fondată în 1954, organizația are în prezent 22 de state membre. Israel este prima (și unica în prezent) țară non-europeană cu statut de membru deplin.
Funcția primară a complexului CERN este de a furniza acceleratoare de particule elementare și alte tipuri de infrastructuri necesare fizicii particulelor de energii înalte. La CERN au fost realizate numeroase experimente de diferite tipuri, implicând colaborarea internațională.
Fizicienii și inginerii de la Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) folosesc cele mai mari și mai complexe instrumente științifice din lume pentru a studia constituenții de bază ai materiei - particulele fundamentale. Particulele subatomice sunt făcute să se ciocnească împreună cu viteza apropiată de viteza luminii. Procesul acesta le oferă indicii despre modul în care particulele interacționează și de asemenea oferă informații despre legile fundamentale ale naturii.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: