Educație

Mai puțin de o lună până la Evaluarea Națională! Șefa IȘJ Cluj, Marinela Marc: „Fiecare absolvent are posibilitatea de a-şi continua procesul dezvoltării profesionale”

În mai puțin de o lună absolvenții claselor a VIII-a vor susține Evaluarea Națională 2024. Este primul examen important pentru elevi, iar rezultatele obținute vor conta pentru înscrierea la liceu.

În mai puțin de o lună absolvenții claselor a VIII-a vor susține Evaluarea Națională/ Foto: depositphotos.com În mai puțin de o lună absolvenții claselor a VIII-a vor susține Evaluarea Națională/ Foto: depositphotos.com

 

 


Absolvenții claselor a VIII-a vor susține în luna iunie examenul de Evaluare Națională.

 


Pentru că elevii nu susțin în mod repetat examene de-a lungul anilor, Evaluarea Națională și Bacalaureatul reprezintă o provocare pentru ei.

După susținerea examenului de Evaluare Națională, absolvenții claselor a VIII-a își vor alege specializarea pe care o vor studia în cei 4 ani de liceu.


Absolvirea  ciclului gimnazial este o etapă importantă în parcursul procesului de dezvoltare personală și profesională a fiecărui adolescent, care, la sfârșitul clasei a VIII-a, se orientează înspre clasa a IX-a învățământ liceal sau învățământ profesional și dual, consideră Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj.

„Le urez mult succes în pregătire, să valorifice la maximum timpul care le-a rămas până la examen, să  se concentreze pe acei itemi la care au întâmpinat dificultăți la simulare, astfel încât, împreună cu profesorii lor să își maximizeze potențialul și în ziua examenului să fie în cea mai bună formă. Le doresc să își gestioneze emoțiile, să aibă  capacitate de concentrare, să citească cu atenție subiectele și să abordeze cu încredere rezolvarea lor! Cu siguranţă că, asemenea oricărui examen, şi cel de anul acesta va aduce zâmbete pe chipurile unora şi lacrimi pe ale altora, dar ceea ce rămâne esenţial este faptul că fiecare absolvent al clasei a VIII-a are posibilitatea de a-şi continua procesul dezvoltării profesionale, nu se termină nimic aici, drumul lor continuă dacă și dacă nu ajung la liceul pe care și l-au dorit, există multe posibilități de a-și realiza visul,  în aşa fel încât, peste ani, să devină personalităţi armonioase, integre şi pregătite pentru viaţă. Mult succes tuturor!”, a declarat pentru monitorulcj.ro Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj.


Ce sfaturi are șefa IȘJ Cluj pentru elevi în alegerea specializării?

„Indiferent de rezultatul  obținut la examenul de Evaluare Națională, care oferă ierarhia în vederea admiterii la liceu, oferta educațională conține locuri suficiente pentru continuarea parcursului educațional, în învățământul liceal sau profesional pentru toți absolvenții claselor a VIII-a. Alegerea ar trebui să ţină cont, în primul rând, de nivelul competențelor elevilor, atinse până în acest moment, corelate cu aptitudinile, pasiunile, cu analiza atentă a ceea ce doresc să facă în viitor, cu potențialul lor de dezvoltare și, nu în ultimul rând, cu ceea ce le oferă unitățile de învățământ liceal și profesional.
În special la liceele tehnologice, care oferă pregătire pentru diverse specializări și calificări, este important ca elevii și părinții să contacteze liceele pe care le vizează, să ceară toate informațiile legate de aceste meserii, de agenții economici cu care liceele au parteneriate pentru efectuarea stagiilor de practică, de bursele și facilitățile pe care operatorii economici le oferă elevilor pe perioada școlarității la învățământul profesional și dual și perspectivele de a avea un loc de muncă asigurat la aceste companii care îi susțin pe perioada școlarității”, a adăugat Marinela Marc.

Calendarul probelor de la Evaluarea Națională 2024 

La fel ca în ceilalți ani, va exista o singură sesiune pentru Evaluarea Națională.


  • 11-14 iunie - înscrierea la Evaluarea Națională
  • 25 iunie 2024 - proba la Limba și literatura română
  • 27 iunie 2024 - proba la Matematică
  • 28 iunie 2024 - proba la Limba și literatura maternă
  • 3 iulie 2024 - afișarea rezultatelor inițiale, înainte de contestații
  • 3 iulie (orele 16.00 - 19.00) și 4 iulie (orele 08:00 - 12:00) - depunerea contestațiilor
  • 4 - 9 iulie - soluționarea contestațiilor
  • 9 iulie - afișarea rezultatelor finale 

Admitere liceu 2024

Admiterea la liceu pentru anul 2024 va avea loc după următorul calendar:

  • 11 – 12, 15 – 22 iulie 2024 - Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a
  • 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024 - Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere
  • 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024 - Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
  • 22 iulie 2024 - Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București
  • 23 iulie 2024 - Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată
  • 24 iulie 2024 - Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 - 2025. Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
  • 25 – 30 iulie 2024 - Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
  • 30 iulie 2024 - Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
  • 31 iulie – 2 august 2024 - Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Elevii, invitați în weekend la școală pentru a face mișcare. A reînceput programul „Fugi în curtea școlii”.

Peste 5.700 de elevi din clasele a IV-a vor susține probele scrise de la Evaluarea Națională, în Cluj. Calendarul examenelor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter