Educație
Tinerii clujeni concurează pentru a păstra vie memoria sfinților închisorilor
Peste 60 de elevi și profesori de gimnaziu din județul Cluj participă, miercuri, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mănăștur, la o întâlnire intensă și personală cu istoria trăită chiar de unii dintre bunicii lor.
Peste 60 de elevi și profesori de gimnaziu din județul Cluj au participat, miercuri, între orele 15-17, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mănăștur (str. Primăverii nr. 1A, Cluj-Napoca), la o întâlnire intensă și personală cu istoria trăită chiar de unii dintre bunicii lor.
Festivalul-concurs „Sfinții închisorilor și poezia lor” din cadrul proiectului interjudețean de cercetare istorică „Modele de ieri – modele de azi”, coordonat de prof. Daniela Cistelecan de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Cluj-Napoca, își propune să prezinte istoria recentă, în special cea a perioadei comuniste, prin ochii și din perspectiva elevilor pasionați de acest domeniu și să le stimuleze în același timp curiozitatea, dar și activitatea de cercetare istorică.
„Concursul e mai degrabă unul de istorie trăită. De bunici, de părinți și, implicit, de copii, pentru că am încercat să depășim granițele studiului clasic al istoriei din gimnaziu și să le stimulăm copiilor curiozitatea, să îi ducem spre zona de istorie orală. Așa cum o arată și denumirea, «Modele de ieri – modele de azi», proiectul se bazează pe dialogul între generații. Am încercat ca prin acest dialog să le predăm copiilor și, mai mult decât atât, să îi ajutăm să descopere singuri o altfel de istorie: istoria dură a comunismului trăită chiar de bunicii lor, încercând să le arătăm importanța păstrării și transmiterii peste generații a modelelor de credință, bunătate și demnitate”, afirmă prof. Daniela Cistelecan, coordonatorul proiectului și organizatorul concursului.
Departe de a fi un concurs clasic de cercetare istorică, „Sfinții închisorilor și poezia lor” din cadrul proiectului „Modele de ieri – modele de azi” este unul interdisciplinar, îmbinând domenii precum istoria, literatura, religia, artele sau psihologia.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: