Educație

A doua facultate, alternativa angajării pentru toţi mai mulţi clujeni

Universităţile clujene înregistrează an de an tot mai mulţi studenţi care, după terminarea unei facultăţi, aleg să o înceapă pe a doua „în detrimentul” angajării.

Motivele sunt multiple. Oportunităţile puţine pe care le oferă piaţa forţei de muncă, dar şi urmarea unor specializări care, până la finalizarea studiilor se dovedesc incompatibile cu dorinţele şi aptitudinile studenţilor, fac ca a a doua facultate să reprezinte o soluţie în viziunea tinerilor, susţin specialiştii.

„Pot fi două motive principale pentru care tinerii aleg ca după terminarea facultăţii să urmeze cursurile unei alte facultăţi: fie pentru că, atunci cand aleg prima facultate, fac acest lucru sub impulsul părinţilor sau al profesorilor, nu neapărat pentru că ei ştiu că acela este domeniul în care ar dori să profeseze, iar pe parcusul primei facultăţi îşi dau mai bine seama ce li se potriveşte, fie pentru că unii consideră mai multe specializări le oferă mai multe şanse de angajare sau decid să mai urmeze o facultate deoarece nu reuşesc să îşi găsească un loc de muncă, iar a doua facultate ar putea sa îi ajute în acest sens”, a explicat pentru Monitorul de Cluj, Paladia Petrar, specialist resurse umane Integra HR.


Şanse mai mari la angajare?

Prelungirea studiilor nu trebuie să fie o alternativă a angajării, în ochii companiilor balanţa între studii şi experienţă fiind foarte clară.


„Cei care au urmat două facultăţi, consecutiv, nu au şanse de angajare mai mari decat cei cu o singură facultate. Pot fi şi excepţii, dar chiar dacă ai două facultăţi, timp în care nu ai lucrat, tot lipsit de experienţă în muncă rămâi. Unii angajatori nici nu privesc cu ochi buni acest lucru, în sensul în care se întreabă de ce nu s-a angajat până la 25-26 de ani”, declară specialista Integra HR

Ideea e suţinută şi de Anca Zsigmond, specialist HR în cadrul companiei clujene de recrutare Smart Training.


 „În continuare angajatorii pun foarte mare accent pe experienţă, nu pe studii. Nu-i ajută în nicun fel la angajare pe candidaţi să aibă o a doua facultate în alt domeniu decât cel cerut. Cel mai apreciat de angajator este când candidaţii urmează o direcţie, aprofundează studiile în acelaşi domeniu, indică pasiune pentru domeniul respectiv”, explică Anca Zsigmond.

Urmarea în paralel a două facultăţi, o altă variantă uzată


Cei mai mulţi dintre tineri se decid să înceapă a doua facultate chiar la începutul studenţiei. Timpul pe care tânărul „îl pierde” studiind e redus astfel, dar angajarea iese din calcul, ridicând din nou problema experienţei.

Universitatea Babeş-Bolyai a avut în anul 2012-2013, doar la trei dintre facultăţi: Drept, Ştinţe Economice şi Ştiinţe Politice aproape 200 de studenţi care urmau în paralel altă specializare sau altă facultate, potrivit datelor trasmise de Biroul de Presă la solicitarea Monitorul de Cluj.


La Universitatea Tehnică, doar 10 studenţi au urmat concomitent două specializări în cursul acestui an. „Majoritatea absolvenţilor UTCN care aleg să urmeze o a doua specializare o aleg în cadrul aceluiaşi profil. Din punctul meu de vedere alegerea celei de-a doua specializări în cadrul UT se face pentru a-şi lărgi competenţele şi pentru că le oferă absolvenţilor flexibilitate profesională”,  a declarat purtătorul de cuvânt al UTCN, Mirela Boţan..

Numărul studenţilor de la UT  care mai au o facultate la activ este însă mult mai mare, depăşind o sută, potrivit purtătorului de cuvânt.

Ce zic studenţii, a doua facultate cu succes?

„Eu am urmat a doua facultate pentru a-mi creşte şansele de angajare şi într-adevăr am avut mai multe opţiuni după terminarea studiilor. Acum am un loc de muncă unde se combină cele două domenii în care m-am specializat, dar mă pot numi norocoasă. Am prietene care au aplicat aceeaşi tactică, însă una dintre specializări s-a dovedit inutilă”, spune Alina Cherecheş, clujeancă care a urmat în paralel Facultatea de Drept şi cea de Administraţei Publică din cadrul UBB.

Nu la fel de bine i-a prins a doua facultate Cristinei Haranguş. Ea mărturiseşte că cele două diplome nivel licenţa şi cea de masterat nu i-au fost de niciun folos la angajare. „La toate interviurile la care am participat am fost întrebată de experienţă şi pentru că nu o am nu am fost acceptată. Îmi pare rău că nu am încercat să îmi găsesc un loc de muncă în timpul facultăţii”, ne povesteşte Cristina, absolventă de Studii Europene şi Sociologie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter