Educație

Elevii care au luat nota 10 la Bac şi singurul tânăr cu sindrom Down care a trecut acest examen, premiaţi de Primăria Cluj

Joi, 11 iulie 2013, în cadrul şedinţei de Consiliu local a fost aprobat un proiect din iniţiativa primarului Emil Boc de alocare de sumă pentru premierea elevilor care au luat nota zece la examenul de bacalaureat.

Cei şapte elevi care au absolvit examenele de bacalaureat în acest an cu nota 10, precum şi elevul clujean care a luat bacul, în ciuda unei afecţiuni genetice, sindromul Down, vor primi premii în bani, în valoare de 1.000 de lei fiecare. Alături de elevi au fost premiaţi şi dascălii care s-au ocupat de educaţia acestor tineri, care, prin rezultatele obţinute reprezintă un model de urmat pentru toţi liceenii clujeni, aflaţi în faţa primului mare examen din viaţă.

Consiliul local a aprobat proiectul privind propunerea de alocare a sumei de 21.000 de lei (sumă netă) de la bugetul local pe anul 2013, din care 7.000 de lei (sumă netă) pentru premierea elevilor Bechet Ioana Alexandra, Popan Tabita-Alina şi Oltean Andrei de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Haş Adelina-Cristina de la Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, Bora Marilena-Georgiana de la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Neag Iulia-Alexandra de la Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai”, Mustea Oana-Mădălina de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” (câte 1.000 de lei fiecare - sumă netă), pentru rezultatele deosebite obţinute la examenul de bacalaureat, sesiunea 2013 şi 14.000 de lei (sumă netă) pentru fondul de premiere al profesorilor care s-au ocupat de pregătirea elevilor (din care 6.000 de lei Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”, 2.000 de lei Colegiului Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, 2.000 de lei Liceului Teoretic „Avram Iancu”, 2.000 de lei  Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai” şi 2.000 de lei Liceului Teoretic „Lucian Blaga”), cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.


De asemenea s-a alocat suma de 3.000 de lei (sumă netă) de la bugetul local pe anul 2013, din care 1000 de lei (sumă netă) pentru premierea elevului Mihai Mocean pentru rezultatele deosebite obţinute la examenul de bacalaureat, sesiunea 2013 şi 2.000 de lei (sumă netă) pentru Liceul Teologic Adventist „Maranatha”, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter