Educație

Cluj: Peste 9.500 de locuri bugetate la universităţile de stat, mai puţine decât în 2012

Cele cinci universităţi de stat din Cluj-Napoca pun la dispoziţie 9.695 de locuri bugetate, pentru anul universitar 2013-2014, faţă de 10.012, câte erau anul trecut.

Astfel, la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca sunt disponibile 4.891 de locuri bugetate la licenţă, cursuri la zi, faţă de 5.003 câte au fost anul trecut, iar la taxă sunt 9.414 locuri, faţă de 9.939, câte erau în 2012, conform Mediafax.ro.

Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că universitatea îşi doreşte cei mai buni elevi de liceu şi speră să se ocupe toate locurile bugetate, dar şi cele cu taxe.


"UBB, cea mai mare universitate din ţară, are şi cel mai mare număr de locuri de admitere dintre toate universităţile. Avem 4.891 de locuri bugetate la licenţă, iar la taxă sunt 9.414. Ne dorim cei mai buni elevi de liceu şi sperăm să reuşim să ne ocupăm toate locurile bugetate şi cele cu taxe. În acest an, am decis să creştem exigenţa la admitere şi toate cele 21 de facultăţi ale universităţii noastre introduc probe de admitere, sub diverse forme, iar media de la bacalaureat va conta doar într-un anumit procent, stabilit de fiecare facultate în parte. E un experiment şi nu cred că rămânem fără studenţi. Semnalele spun că vor veni la noi", a spus Pop.

Universitatea Tehnică (UTCN) pune la dispoziţie cu 200 de locuri mai puţine, numărul celor cu taxă rămânând acelaşi.


Purtătorul de cuvânt al UTCN, Mirela Boţan, a declarat că s-au primit 3.200 de locuri la buget faţă de 3.400 de locuri câte au fost anul trecut, iar numărul locurilor cu taxă este de 1.730, la fel ca în 2012.

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) sunt 855 de locuri, faţă de 858 câte au fost anul trecut.


Purtătorul de cuvânt al USAMV, Doru Sabău, a declarat că scăderea numărului locurilor cu taxă este mai accentuată faţă de 2012.

"În 2012 am avut 968 de locuri la taxă, iar în acest an am primit 752 de locuri", a spus Sabău.


La Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" s-au primit în acest an 601 de locuri la buget, faţă de 603, câte au fost în 2012.

Singura universitate din Cluj-Napoca unde cifra de şcolarizare a rămas la fel este Universitatea de Arte şi Design (UAD), care are 148 de locuri la buget.


Încrierile la universităţile clujene încep în 15 iulie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter