Educație

Cum se confruntă guvernul cu propriile-i indecizii?

Ministrul Şova nu ştie cât va genera acciza de 7 eurocenţi la carburanţi. Ar vrea să finanţeze doar autostrăzi.

Dorinţa autorităţilor este ca sumele provenite din introducerea accizei suplimentare de şapte eurocenţi pe litrul de carburant să fie folosite pentru finanţarea autostrăzilor şi drumurilor naţionale, a anunțat, ieri, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, la Parlament.

Dan Şova a explicat că încă nu se ştie clar care vor fi sumele colectate în urma introducerii acestei taxe şi, de asemenea, nu s-a stabilit dacă aceşti bani vor finanţa doar construcţia de autostrăzi sau vor merge şi la drumuri naţionale, însă, în opinia lui, ar trebui să se îndrepte doar spre autostrăzi.


„Sunt trei aspecte. În primul rând, eu nu ştiu acum care va fi suma colectată din această taxă. Sunt mai multe discuţii. Unii spun două miliarde de lei, alţii spun mai mult, alţii spun mai puţin. Mi-e greu să îmi dau seama. O să vedem când începe propriu - zis care va fi prognoza. A doua chestiune este că dorinţa este să se finanţeze autostrăzi, iar alţii susţin să se finanţeze autostrăzi şi drumuri naţionale. Dacă ar fi să mă întrebaţi, ca opinie personală, ar trebui să se finanţeze doar autostrăzi, pentru că este păcat să introduci o asemenea taxă şi...”, a spus Şova la ProTV.

El a dat asigurări că destinaţia sumelor este o discuţie pur tehnică, nu una politică.


De asemenea, Şova nu a putut să dea garanţii că aceşti bani se vor duce doar către infrastructură.

Taxă – da, garanții – ba!

„Această taxă de 7 eurocenţi nu poate avea o alocare, pentru că nu poţi crea un fond special, îţi interzice Uniunea Europeană. Ea intră în buget. Eu nu pot da garanţii că această taxă va fi folosită numai pentru autostrăzi şi pentru drumuri naţionale. Nu pot da această garanţie pentru că nu depinde doar de mine, dar pot să vă spun că, la acest moment, discuţia politică este ca destinaţia lor să fie exclusiv pentru infrastructură”, a precizat ministrul delegat.


Şova a reiterat că intenţia politică la acest moment este ca această taxă să finanţeze integral autostrăzi şi drumuri naţionale, pentru că este nevoie de mai mulţi bani pentru sprijinirea infrastructurii rutiere.

„În legea finanţelor publice funcţionează două principii foarte clare. Primul este acela al neafectării veniturilor bugetare – nu ai voie să spui că venitul X va finanţa cheltuiala Y, şi al doilea este principiul anualităţii, în sensul că toate le raportezi la cheltuielile totale anuale. Dacă respecţi aceste două principii, este imposibil din punct de vedere tehnic să spui că aceşti banii se duc acolo. Aceasta este o chestiune de facto de repartizare. Orice taxă pui, este aceeaşi situaţie”, a explicat Dan Şova.


Indexarea accizelor cu rata inflaţiei şi introducerea accizei suplimentare de şapte eurocenţi (0,07 euro) pe litrul de carburant vor avea un impact de 30 - 40 de bani în preţul litrului de carburant, a declarat pe 14 noiembrie ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.

În 2014, accizele vor fi calculate pe baza cursului de schimb din octombrie 2012 şi indexate cu rata inflaţiei, iar la produsele energetice utilizate drept combustibil pentru motor, respectiv benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină şi kerosen, se va introduce o acciză suplimentară de şapte eurocenţi pe litru.

Ultimele Stiri
abonare newsletter